negative-5.jpeg

În ultimii 100 de ani, într-un bloc de gheață din Antarctica s-a păstrat o cutie cu negative nevăzute până acum de cineva. Recent, cei de la New Zealand Antarctic Heritage Trust au găsit această cutie cu peste 22 de negative de nitrat de celuloză care erau expuse, dar neprocesate, în timpul unei încercări de a restaura o colibă ​​veche de explorare din regiune, transmite mymodernmet.com.

Potrivit portalului, se crede că aceste negative ar proveni de la petrecerea lui Ernest Shackleton din 1914-1917 – Ross Sea Party. Ar fi vorba despre un grup de persoane care a rămas blocat în coliba respectivă ​​în timpul unui viscol, când nava lor a explodat în larg, iar în cele din urmă, aceștia au fost salvați, dar cutia a rămas îngropată până acum acolo.

Astfel, fotografiile au fost procesate cu atenție pentru a dezvălui istoria din fiecare cadru. Deși ușor deteriorate, imaginile oferă o clară privire asupra unei aventuri din trecut. „Este primul exemplu de care sunt conștient, de negative nedezvoltate de acum un secol din epoca eroică a Antarcticii. Există puține imagini din acea expediție”, a spus directorul executiv al a agenției care a restaurat fotografiile, Nigel Watson.

Mai jos puteți admira o parte din imaginile restaurate de către specialiști.


Sursă: mymodernmet.com

Sursă: mymodernmet.com

Sursă: mymodernmet.com

Sursă: mymodernmet.com

Sursă: mymodernmet.com

Preluat de la: diez.md