FotoJet-2-2.jpg
Cu toții avem artiști preferați la concertul cărora nu am apucat să ajungem sau pe care nu am reușit să-i vedem la distanța de câțiva metri, fie pentru că ne-am născut cu câteva decenii după moartea lor, fie pentru că la momentul în care aceștia au încetat din viață eram încă copii.

Pe unii dintre ei însă am reușit să-i îndrăgim cu ajutorul arhivelor video, foto și audio pe care le-au păstrat generațiile anterioare și care s-au răspândit datorită internetului. Așadar, dacă te întrebi cum ar fi arătat astăzi personalitatea ta preferată din lumea artistică, iată că posibilitățile digitale contemporane ne vin în ajutor, materializându-ne imaginația.

Cu ajutorul tehnologiei inteligenței artificiale, fotograful și avocatul Alper Yesiltas a creat o serie numită As If Nothing Happened, care readuce la viață icoanele culturii pop, rap și rock, dar și celebrități ce nu au legătură cu muzica și ne arată cum ar fi putut arăta acestea dacă ar fi fost în viață astăzi.

Cu ajutorul tehnologiei, celebritățile precum Heath Ledger, Freddie Mercury și Kurt Cobain „au îmbătrânit” într-un mod care pare extrem de credibil. Artistul vizual folosește diverse software-uri pentru a-și crea imaginile, de la Remini, un instrument de îmbunătățire a fotografiilor AI, la programe de editare foto, inclusiv Lightroom și VSCO.

Așadar, ți-am pregătit câteva fotografii înainte și după atingerea inteligenței artificiale și ale artistului vizual, cu ajutorul cărora poți să-ți imaginezi cum ar arăta astăzi artiștii preferați care nu mai sunt în viață.

# Freddie Mercury


Sursă foto: Urban Jabar

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Michael Jackson


Sursă foto: Showbiz Cheat Sheet

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Heath Ledger


Sursă foto: Getty Images/Sarah Rhodes

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Janis Joplin


Sursă foto: janisjoplinisalive.tumblr.com

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Kurt Cobain


Sursă foto: Ega 1993

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Jimi Hendrix


Sursă foto: San Francisco Art Exchange

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# John Lennon


Sursă foto: Happy Mag

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Bruce Lee


Sursă foto: brucelee.vom

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Elvis Presley


Sursă foto: WikiPhotos

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# 2pac


Sursă foto: Fans Share

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

# Prințesa Diana (Diana Spencer)


Sursă foto: Daily Sabah

Sursă foto: Instagram/alperyesiltas

Preluat de la: diez.md