sergiumuistea-1-scaled.jpg
De 40 de ani, Viktor Katrechko colecționează etichete, capace, halbe, suporturi pentru bere, iar cu această ocazie, a decis să creeze pagina Beer paraphernalia of Moldova unde să împărtășească colecția sa, dar și informații interesante despre acest hobby.

Paraphernalia înseamnă mai multe accesorii atribuite unui gen de activitate, ceea ce înseamnă că pagina de pe Facebook Beer paraphernalia of Moldova este locul potrivit să găsiți toate lucrurile legate de berea din Moldova: etichete vechi și noi, suporturi pentru bere vechi și noi, ambalaje vechi și noi.

Colecția și experiența lui Viktor Katrechko

Pagina a fost creată de către Viktor Katrechko, care s-a născut în raionul Tarutino din regiunea Odesa, la 4 km de Basarabeasca. Acesta s-a mutat la Tighina în 1983 și, de mic copil, colecționa lucruri: monede, timbre sau lame pentru ras. În studenție, a început să colecționeze lucruri legate de bere, hobby care i-a rămas pentru tot restul vieții. La început, colecționa doar după criteriu geografic, apoi interesele s-au îngustat. La colecție au mai fost adăugate suporturile pentru bere, capace de la bere, halbele de bere sau cutiile de aluminiu (după anumite tematici).

Mândria lui Viktor este totuși colecția sa de bază care include accesoriile legate de Republica Moldova. Astfel, Viktor are cea mai mare colecție de etichete moldovenești din lume, peste 2 900. Peste 2 000 au doar doi colegi de-ai lui Viktor, cu care acesta face schimb regulat.

<!–

–> <!–

–>

De asemenea, are și cea mai mare colecție de suporturi pentru bere din Moldova, căreia, potrivit unei platforme de specialitate, îi lipsesc doar patru exemplare.

Cu capacele de la bere e mai greu, spune Viktor, deoarece a început mai târziu și e dificil de a suplini golurile din colecție, deoarece unele capace abia se mai pot găsi. Iar referitor la halbe, acesta încearcă să aibă câte una de la fiecare producător de bere din Moldova.

Altă mare colecție de-a sa e dedicată stilului de bere Porter. Are peste 6 000 de etichete, peste 600 de suporturi de bere, 120 de capace, 30 de halbe de bere porter și 50 de cutii de aluminiu.

Primele etichete din colecție au fost din Tighina de la berea Jiguli și Chișinău

I-au rămas foarte bine în amintire ambalajele de hârtie ale berii Nistru și Noroc. La acea vreme, erau foarte rare și nu le-a întâlnit anterior. La începutul anilor ’80, pe cea a berii Nistru văzut-o în premieră.

Berea Nistru

De-a lungul multor ani, Viktor s-a concentrat să găsească etichete vechi. A scanat și a fotografiat majoritatea colecțiilor prietenilor din Riga, Birzai, Kiev, Odesa, Nicolaev, Samara, Moscova și Chișinău.

Viktor încearcă să viziteze, cel puțin o dată pe an, fiecare berărie din Moldova și astfel să suplinească colecția sa de etichete noi. De regulă, berarii sau administratorii berăriilor au o atitudine bună față de cerințele sale, cu excepția la vreo două-trei. De asemenea, de fiecare dată după ce își bea băutura preferată, scoate cu atenție eticheta de pe sticlă.

Alți colecționari

Alți colecționari în Moldova sunt destul de puțini. Din cei pe care Viktor îi cunoaște, mai există doi care colecționează capace de la bere și alți doi care colecționează etichete. Din cei pe care nu-i cunoaște, mai există cineva care colecționează etichete, iar altcineva care colecționa anterior mai multe atribute, dar care acum s-a retras din activitate.

Întâlnire din 2013 cu alți colecționari

Pagina de Facebook a creat-o din dorința de a împărtăși informația și lucrurile interesante pe care le-a aflat de-a lungul anilor. Viktor și-ar dori și o platformă web unde să fie afișată toată colecția, doar că n-are resurse suficiente pentru a o crea. De asemenea, în acest an, se împlinesc 40 de ani de cât Viktor și-a început colecția, astfel, în acest mod, a hotărât să sărbătorească prin crearea paginii.

Deoarece în 2020 Oktoberfest s-a amânat din cauza pandemiei de COVID-19, Viktor a decis să sărbătorească acasă

Etichete de bere din perioada 1950-1970 din Moldova

Suporturi de bere din ultima perioadă

Pagina o găsiți aici (Beer paraphernalia of Moldova), iar grupul iubitorilor de bere din Moldova, aici (Bere Moldova).

Toate fotografiile din acest articol sunt din colecția personală a lui Viktor Katrechko.

Preluat de la: diez.md