Când v-ați trezit ultima dată la ora 5.0? Eu am făcut-o pe 22 iunie, deoarece am decis să merg la festivalul Dacii Liberi Moto Fest 2024. Știu că festivalurile nu încep la cinci dimineața, dar voiam să mă asigur că reușesc să ajung în timp la Mileștii Mici, acolo unde a avut loc evenimentul. Drumul meu a început din Strășeni, iar drept mijloc de deplasare am ales transportul public, respectiv a fost o provocare care, spoiler, a meritat să fie acceptată.

Întrucât nu întrebasem pe nimeni exact la ce oră va porni transportul public de la Gara Centrală, m-am bazat pe ideea că: „De la ora 8.0 ar trebui să meargă”. O chestiune tipică pentru persoana care lasă totul în voia sorții.

Am luat micul-dejun, am pus totul în rucsac și m-am pornit spre Gara Auto din Strășeni. La ora 11.00 trebuia să fiu la eveniment. Așa cum tare îmi doream să văd cu ochii mei vestita coloană din motociclete care trece prin subteranele vinăriei, să ajung la destinație la timp era o sarcină obligatorie.

Când am ajuns la Gara Centrală, m-am dus direct spre rândurile cu transportul public unde cunoșteam cu precizie că pleacă microbuze în mai multe direcții din centrul țării. Am întrebat câțiva șoferi despre microbuzul care merge spre Mileștii Mici și, într-un final, l-am găsit. Ajungând „mai la vale”, „după colț”, „pe partea cealaltă a străzii”, am întrebat un alt șofer și am primit un răspuns din repertoriul: „Iacată. Scrie cu litere mari roșii – Mileștii Mici”.

Călătoria m-a costat 16 lei. Transportul s-a oprit la indicatorul Mileștii Mici și a plecat mai departe. Nu vă pot spune orarul microbuzelor care merg aici, dar cu siguranță știu când pornește spre Chișinău ultimul maxi-taxi – ora 20.00.

Până a ajunge la scenă erau mai multe zone, printre care cea de campare și parcarea de motociclete. În zona de campare, oamenii au reușit să vină mult mai devreme decât mine, chiar de joi seara. Atunci când am venit eu, corturile erau deja instalate și oamenii se odihneau alături de ele.

Am fost cel mai mult impresionată de parcarea pentru motociclete. În opinia mea, atracția principală a acestei zone, dar și a festivalului în general este această parcare. Acolo mergi ca la muzeu. Sute de vehicule de culori, forme, stiluri și firme diferite. Am hoinărit pe acolo un pic mai mult timp decât am plănuit.

Deși pare că a trecut o jumătate de zi, de fapt nu a fost mai mult de 20 de minute și știind că marșul cu motociclete începe la ora 11.00 am decis să merg și să explorez toate activitățile de la festival.

Coloanele au început să prindă formă în jurul orei 10.45. Motocicliștii se aranjau în două rânduri. La 10.55 eram urcată pe motocicleta lui Roman Cepraga, unul dintre membrii clubului de motocicliști Dacii Liberi din Chișinău și persoana cu care am realizat un interviu anul trecut despre activitatea acestui club. Materialul îl puteți citi aici.

Mi-am depozitat rucsacul în spatele motocicletei și am îmbrăcat o haină mai groasă, căci în subterană este frig. La 11.00, în acompanierea girofarelor poliției am pornit la drum. Am simțit multe emoții. Cuvântul libertate mi se asociază cu acest moment. Am înțeles de ce unii oamenii se regăsesc în motociclete și în călătorii pe ele. Sunt senzații diferite decât cele pe care le simți într-un voiaj cu mașina. Mi-a plăcut mult faptul că persoanele își lăsau emoțiile la iveală. Bucuria era redată prin strigăte, claxonări și accelerații de motor.

La festival a fost amenajată și o zonă pentru odihna oaspeților. Aici am zărit scrâncioburi, hamace, scaune de paie și locuri de joacă pentru copii. Toate erau la umbră, sub copaci.

După senzațiile de la marșul cu motociclete, mi-am zis să găsesc un loc la umbră și să mănânc. M-am așez pe un scrânciob și am scos tartina pregătită de acasă. La ora 13.00 au început concursurile. O parte dintre acestea au fost: „Împinge Vaca”, skanderberg (armwrestling), roaba și funia.

La armwrestling cineva și-a rupt mâna. Nu am reușit să fiu martoră la eveniment, dar prezentatorul festivalului, Alex Gurschii, s-a asigurat ca toți cei prezenți să cunoască despre întâmplare.

Pentru a răcori oaspeții, pe lângă zonele de odihnă, mesele special amenajate cu umbrele, halbele cu bere și înghețata la pahar, cei prezenți au fost stropiți cu apă dintr-un furtun. O activitate care a stârnit emoții pozitive atât celor mai mici, cât și celor mai mari.

Am avut în plan să susțin participanții la toate concursurile, dar deși era vesel, din cauza faptului că jocurile erau sub cerul liber, iar afară era vară și soare, am decis să iau o pauză la umbră. Am fost prezentă doar la primele două probe.

Pe la ora 15.15, am început să am dureri în zona burții. M-am gândit că este din cauza alimentației haotice și grăbite din această zi. M-am dus la umbră și m-am stropit cu apă pe față. Nu m-a ajutat. Atunci, am decis să cer ajutor. M-am apropiat de două fete care aveau badge-ul cu inscripția organizator și le-am întrebat dacă există un punct medical. Festivalul nu era dotat cu unul, dar vinăria avea o doctoră. După un apel, am fost dusă la ea.

Am traversat zona de recreere, am trecut de scenă și ne-am îndreptat spre o zonă mai liniștită. Am intrat în cantină. După ce mi-a oferit trei medicamente, doctora a decis să-mi măsoare tensiunea. Aici era problema. Aparatul arăta cifra – 130, ceea ce era prea mult.

Am rămas în cantină, m-am culcat pe scaune și am închis ochii. Durerea a trecut și aproape de ora 18.00 mi-am revenit.

Ulterior, am aflat că organismul meu a simțit, de fapt, un stres termic din cauză că am stat prea mult timp la soare, lucru pe care eu nu îl practic în mod obișnuit. Am citit că stresul termic este motivul principal al multor decese cauzate de vremea de afară, deoarece pe timp de caniculă temperaturile se resimt mult mai puternic decât sunt în realitate.

Deși aveam bandană, m-am hidratat tot timpul și am încercat cât de mult posibil să evit soarele, oricum această experiență nu m-a ocolit. Ceea ce am învățat din ea este că este sănătos și chiar foarte necesar să cerem ajutor la timp și că nu trebuie să fugim de adevăr crezând că o să ne descurcăm singuri.

Concertul a început la ora 16.00, puteam să aud muzica din cantină. Mă simțeam deja mai bine în momentul când pe scenă urma să urce trupa CiviC RebelS. În aceeași dimineață, am decis că vreau să rămân până la ei.

Am făcut cunoștință cu activitatea lor prin intermediul rețelelor sociale și eram curioasă să-i văd live. Când au urcat pe scenă, s-a schimbat mult atmosfera festivalului. Ei, cu ajutorul acordurilor rock, i-au sculat pe toți de pe scaune și i-au făcut să se apropie de scenă. Eu am ales să fiu în primul rând la concert și pot afirma cu certitudine că trupa a încins atmosfera.

Pe scena din ziua respectivă au urcat:
# Amberstate;
# Stone Riders;
# CiviC RebelS;
# Harmasar;
# Dirty Shirt;
# Lupii lui Calancea.

Mi-a plăcut și trupa Dirty Shirt. Pe ei i-am auzit în timpul repetițiilor. M-am îndrăgostit de carisma soliștilor. Mi-a plăcut mult timbrul vocal al unuia dintre ei – subțire și înalt. O combinație dulce-acrișoară în contextul vocii celui de al doilea solist, care avea un timbru mai jos și gros, mult mai specific muzicii rock. De asemenea, trupa mi-a părut specială datorită faptului că în echipă lor aveau și un violonist.

La parcare, a.k.a. muzeul de motociclete, am avut parte de o interacțiune tare drăguță cu un biker din România. Acesta era urcat pe motocicletă și își făcea drum să iasă, în timp ce eu întram. El văzuse că fac fotografii și mi-a zis că acestea se fac doar între orele 14.00 și 16.00, iar eu l-am crezut, reacționând cu un: „Daaaa?”. Atunci, mi-am adus aminte că nu citisem regulamentul festivalului și posibil am omis un detaliu important pentru mine în calitate de jurnalistă și acum încalc intimitatea altor oameni. Acesta s-a uitat zâmbind la mine și mi-a zis: „Glumesc.”

În a doua parte a zilei, în timp ce se desfășurau concursurile, înainte de episodul cu durerea de burtă, mi-am luat o înghețată și am plecat în zona de odihnă. Aici am făcut cunoștință cu Virginia, o tânără de 18 ani care susținuse examenele de bacalaureat și era în așteptarea notelor. Am vorbit cu ea despre tot ce ar putea vorbi doi oameni necunoscuți între ei, inclusiv despre cât de plăcută și deschisă este comunitatea de la acest festival și cât de mult te simți în largul tău în jurul acestor oameni.

De asemenea, atunci când m-am pornit spre casă și eram în așteptarea transportului public, la un moment dat, m-am așezat pe iarbă. Cineva mi-a propus să mă ducă până în oraș, dar l-am asigurat că sunt în regulă și i-am mulțumit pentru gest.

De la concert am plecat în jurul orei 19.40, căci trebuia să prind ultimul microbuz spre Chișinău. În drum, am trecut pe la magazinul vinăriei și mi-am procurat un magnet și un vin.

Urcată în maxi-taxi, m-am așezat pe penultimul scaun și mi-am întins picioarele pe cel de alături. În lumina apusului de soare, în briza vântului răcoros care venea din trapa transportului, în „legănarea” drumurilor țărișoarei noastre dragi, am meditat asupra zilei mele pline cu de toate, în special cu emoții. M-am gândit atunci că toți trebuie măcar o dată să vină la Dacii Liberi Moto Fest 2024.

În acest material puteți să aflați cum se desfășoară pregătirea pentru festivalul Dacii Liberi Moto Fest.

Preluat de la: diez.md