ostiii.jpg

În fiecare an, pe 11 ianuarie, marcăm Ziua Mondială a Rezervațiilor Naturale. Aceasta are menirea de a atrage atenția publicului larg asupra necesității protecției și conservării unor habitate și specii naturale importante. Actualmente, în Moldova sunt înregistrate 63 de rezervații naturale, iar în cele ce urmează îți vom povesti despre 10 cel mai puțin cunoscute, dar care au o suprafață mai mare de 200 de hectare.

Notă: pentru a înțelege mai bine cât înseamnă un hectar, hai să-l comparăm cu un teren de fotbal. Un teren standard are aproximativ 7 000-8 000 de metri pătrați. Așadar, un hectar este puțin mai mare decât un teren de fotbal.

Logănești este o rezervație naturală de plante medicinale, amplasată în raionul Hâncești, ocolul silvic Logănești. Aceasta e apreciată de botaniști pentru speciile rare de stejar, frasin, salcâm, dar și alte peste 240 de specii de plante.

Suprafață: 710 hectare
Coordonate: aici

Sărata Galbenă este o rezervație naturală de plante medicinale, amplasată în raionul Hâncești, ocolul silvic Cărpineni, Sărata Galbenă. Are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime pentru protejarea și restabilirea speciilor rare de plante medicinale, precum valeriana, cimbrul de nisip, iedera, lăcrămioara, rostopasca etc.

Suprafață: 424 de hectare
Coordonate: aici

Rosoșeni este o rezervație naturală de plante medicinale amplasată în ocolul silvic Briceni, Rosoșeni. Printe plantele care pot fi găsite aici se numără bulbucul de baltă, sunătoarea, crețușca, brusturele, laptele câinelui, albăstreaua, valeriană și urzica.

Suprafață: 368 de hectare
Coordonate: aici

Cahul este o rezervație naturală de plante medicinale amplasată în ocolul silvic Larga, Români, raionul Cahul. Printre plantele care pot fi găsite aici se numără chimenul, cimbrișorul, galbenelele, măceșul, mușețelul.

Suprafață: 343 de hectare
Coordonate: aici

Cernoleuca este o rezervație naturală de plante medicinale amplasată în ocolul silvic Dondușeni, Cernoleuca. Printe plantele care pot fi găsite aici se numără măceșul, valeriana, chimenul, păpădia și albăstreaua.

Suprafață: 337 de hectare
Coordonate: aici

Seliște este o rezervație naturală de plante medicinale amplasată în ocolul silvic Păruceni, Seliște-Leu, raionul Nisporeni. Printe plantele care pot fi găsite aici se numără pelinul, păpădia, mușețelul, laptele câinelui, albăstreaua, urzica.

Suprafață: 315 hectare
Coordonate: aici

Molești-Răzeni este o rezervație naturală silvică amplasată în ocolul silvic Răzeni, Vila Molești-Răzeni, raionul Ialoveni. Compoziția floristică include circa 200 de specii de plante vasculare, inclusiv 15 specii de plante rare.

Suprafață: 250,7 hectare
Coordonate: aici

Sadova este o rezervație naturală silvică amplasată în ocolul silvic Călărași, Sadova. Pe teritoriu pot fi găsite atât păduri și mlaștini, cât și pajiști și lacuri, fiecare cu propria sa comunitate de plante și animale.

Suprafață: 229 de hectare
Coordonate: aici

Ostianova este o rezervaţie naturală silvică amplasată în ocolul silvic Hârtop, Ostianova, raionul Leova. Aceasta face parte din Rețeaua Emerald, o rețea ecologică la nivel european menită să asigure conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică.

Suprafață: 211,2 hectare
Coordonate: aici

Pogănești este o rezervație naturală silvică amplasată la vest de satul Sărata-Răzeși, ocolul silvic Cărpineni, raionul Hâncești. În cadrul acesteia se regăsesc diverse specii de plante și animale caracteristice regiunii.

Suprafață: 203 hectare
Coordonate: aici

Notă: rezervațiile silvice au drept scop conservarea și protejarea pădurilor și a ecosistemelor forestiere, în timp ce rezervațiile de plante medicinale au menirea de a conserva speciile de plante medicinale și habitatele lor naturale.

Vezi și lista rezervațiilor naturale de plante medicinale din Republica Moldova.

Preluat de la: diez.md