xw_1407165.jpg
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost condamnat la aproape un an de închisoare în Marea Britanie, după ce a fost găsit vinovat pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale pe cauţiune în 2012, relatează site-ul agenţiei Reuters. „Aţi avut de făcut o alegere şi aţi ales să comiteţi o infracţiune”, a afirmat judecătoarea Deborah Taylor, înainte de a îi da lui Assange o sentinţă de 50 de săptămâni.

De asemenea, judecătoarea a spus că: „Șederea dvs. pe teritoriul Ambasadei Ecuadorului a costat 16 milioane de lire sterline bugetul Angliei, mai mult, nu v-ați predat benevol”.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de autorităţile britanice în incinta Ambasadei Ecuadorului din Londra, după ce i-a fost revocat dreptul de azil politic, scrie mediafax.ro.

Assange, care a petrecut ultimii şapte ani în Ambasada Ecuadorului, riscă acum extrădarea în Statele Unite, unde a fost acuzat de conspiraţie pentru furtul de secrete militare.

Preluat de la: diez.md