Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică, a fost victima bullying-ului în adolescență. El a fost ținta agresiunilor atât din partea colegilor, cât și din partea unor profesori, doar pentru că tatăl său este celebru.
Radu Ștefan Bănică, fiul celebrului Ștefan Bănică jr, a dezvăluit recent experiențe șocante de bullying din adolescența sa. Într-un podcast pentru Asociația TACI, tânărul artist a vorbit despre incidente traumatizante care l-au marcat profund.
În clasa a treia, colegii lui Radu Ștefan Bănică au semnat o petiție împotriva sa. El a explicat: „De exemplu, am avut în clasa a 3-a petiția anti-Radu, semnată de copii ca să dispar. Nu știu de ce. Se vorbea numai despre bani, bani, bani și eu nu știam la ce se referă ei, pentru că nu înțelegeam. Că tu ai bani, că tu trăiești în puf, că tu stai la castel”.
Situația s-a agravat în clasa a opta, când un profesor l-a agresat fizic. Radu Ștefan Bănică a povestit: „Cea mai marcantă pentru mine a fost în clasa a 8-a, când aveam un profesor de română foarte bun. Se supărase pe noi că nu făcusem tema sau ceva și era foarte sever. Când dădea cu pumnul în masă, toți eram…
Dar știu că a ieșit în timpul cursului și n-am fost printre cei care nu și-au făcut tema, chiar îmi făcusem tema. Și stăteam și în prima bancă, a venit la mine, băi, și am primit niște pumni în burtă! Că eu sunt motivul pentru care el pleacă, că s-a uitat la mine în timpul discursului și nu știu ce. Și m-am dus și m-am ascuns în baie și singura persoană care m-a scos de acolo a fost doamna directoare. Culmea e că este și un after bullying, adică când am intrat acolo și încercam să par că n-am plâns deloc, deși plânsesem de nu mai puteam, și mai rău începea. Acum se lua de mine că de ce plângi, ești fetiță? Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani”.
Radu Ștefan Bănică este cunoscut ca fiind fiul lui Ștefan Bănică Jr., unul dintre cele mai populare figuri din industria de divertisment din România. Radu Ștefan Bănică a început să își croiască propriul drum în lumea artistică și de divertisment, urmărindu-și pasiunile și interesul pentru scene.
A studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) din București. A urmat aceeași carieră ca tatăl său și bunicul său, Ștefan Bănică Sr., ambii fiind actori renumiți. În paralel, el cochetează cu muzica și televiziunea.
Foto: Facebook Radu Ștefan Bănică
Preluat de la: csid.ro