01EEB480-58E2-478C-A3E0-AB30A46481FB.jpeg
Apple a decis în sfârşit să renunţe la tastaturile „Butterfly” de pe laptop-urile sale, urmând a se întoarce la un design mai tradiţional. Aceste taste au înregistrat multe plângeri din partea utilizatorilor, fiind uşor de stricat şi greu de reparat, în anumite cazuri fiind necesară înlocuirea mai multor componente. Pentru a calma clienţii, Apple a oferit un program de reparaţii gratuite pentru toate modelele de computere echipate cu aceste butoane, însă cel mai probabil costurile de reparaţii sunt mai mari decât implementarea unui nou sistem.

Conform Ming Chi-Kuo, celebrul analist specializat în produsele Apple, compania deja a dezvoltat noi tastaturi pentru laptop-urile MacBook, pe care le va integra pentru prima dată într-un nou MacBook Air care va fi lansat în această toamnă. Având în vedere că modelul din prezent de MacBook Air a primit un nou design anul trecut şi că Apple nu schimbă design-ul decât odată la câţiva ani, cel mai probabil, modelul nou va fi identic din punct de vedere estetic.

Asta înseamnă că noua tastatură ar putea avea loc în spaţiul deja existent al tastaturii Butterfly, ceea ce ar sugera că reparaţiile din viitor ale MacBook-urilor cu probleme ar putea fi făcute cu noul model, reducând astfel costurile de reparaţie din viitor, dacă se dovedesc a fi mai rezistente în timp. De asemenea, pentru că renunţă la formatul Butterfly, tastele ar putea avea o cursă mai lungă, oferind un răspuns tactil îmbunătăţit, scrie go4it.

Noua tastatură ar putea fi realizată folosind fibră de sticlă, pentru a asigura un design subţire, dar şi rezistent. Conform raportului lui Kuo, noile butoane vor fi realizate de compania taiwaneză Sunrex, însă acesta vor fi totuşi mai groase puţin decât Butterfly. În utilizare însă, majoritatea utilizatorilor nu vor observa diferenţele.

Este curios însă faptul că aceste taste vor debuta pe un MacBook Air şi nu pe noul MacBook Pro de 16” care ar urma să fie anunţat în această toamnă. Este posibil ca seria MacBook Pro să primească noile tastaturi abia din 2020.

Preluat de la: diez.md