1503041392741.jpg

La 17 septembrie în municipiul Soroca va fi sărbătorit Festivalul Național al Mărului, care a ajuns la cea de a VII-a ediție.

Tradițional, în cadrul festivității, agenții economici își vor expune producția, iar pe lângă aceasta, vizitatorii vor avea posibilitatea să guste din bucate tradiționale cu mere. Evenimentul este organizat de Consiliul raional Soroca și are scopul de a promova producătorii autohtoni de mere, a facilita schimbul de experiență și preluarea noilor tehnologii, a familiariza populația cu beneficiile consumului de alimente sănătoase.

În cadrul manifestării vor avea loc expoziția și parada producătorilor de mere, se va discuta despre metodele şi modalităţile de cultivare şi păstrare a recoltei. Festivalul va fi însoțit și de un program artistic.

Preluat de la: zugo.md