debut7.jpg

Săptămâna aceasta, tinerii cineaști își vor prezenta lucrările pe marile ecrane. Premierele vor avea loc în cadrul Festivalului de Film Studențesc DEBUT, care se va desfășura pe 8, 9 și 10 noiembrie la centrul cultural „Odeon”. Intrarea este liberă pentru toți doritorii.

Potrivit organizatorilor, „DEBUT” reprezintă o oportunitate de a susține creativitatea tinerilor artiști și de a aduce în prim-plan o nouă generație de cineaști. Astfel, timp de trei zile, la Chișinău vor fi prezentate scurtmetraje curajoase, idei originale și experimente vizuale, toate realizate de studenți din Republica Moldova și România. Este pentru prima oară când la festival participă tineri și de peste Prut.

Festivalul este unul de tip concurs, care va fi jurizat și în cadrul căruia vor fi oferite premii, inclusiv pentru cel mai bun documentar, pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun scenariu.

# Clepsidra, de Mihaela Zbârciog – ficțiune, 21 minute (Moldova)
# Ultra, de Tudor Vele – documentar, 12 minute (România)
# Vestea proasă, de Liviu Rotaru – ficțiune, 29 de minute (Moldova)
# Thalassophobia, de Runa Postelnicu – animație, patru minute (România)
# Din tot sufletul, de Ionela Fursenco – documentar, 44 de minute (Moldova)
# Cireașa de pe salata Boeuf, de Matei Preda – ficțiune, 20 de minute (România)
# Măsuri impare, de Veronica Ștefăneț – documentar, 30 de minute (Moldova)
# Anul trecut la Gara de Nord, de Marin Cumatrenco – ficțiune, 20 de minute (România)

Total – 180 de minute

# Unde valurile tac, de Rodion Bradu – ficțiune, 41 de minute (Moldova)
# În obiectiv, de Ștefan Oprea – ficțiune, șapte minute (România)
# Straturi, de Vlad Secrii – documentar, 19 minute (Moldova)
# Până la cer și dincolo de el, de Alexandru Oiță – ficțiune, 25 de minute (România)
# Rama albastră, de Victor Organ – documentar, 20 de minute (Moldova)
# Cu drag Ema, de Marius Miron – ficțiune, 19 minute (România)
# Gustul măslinei, de Nicu Mafteuță – documentar, 100 de minute (Moldova)

Total – 231 de minute

# If I float, de Bogdan Alecsandru – ficțiune, 12 minute (România)
# Un soare a apus, de Maria Plop – documentar, 13 minute (Moldova)
# (În) Cerc, de Andreea Parfenov – ficțiune, 17 minute (România)
# L-am omorât, de Leonid Bzovâi – ficțiune, 15 minute (Moldova)
# Anchor, de Vilmos Peter – animație, 17 minute (România)
# Funeralii, de Stanislav Semionov – ficțiune, 18 minute (Moldova)
# Vizita, de Matei Salomia – animație, șapte minute (România)
# Mândră-i mândra până moare, de Nina Bulat – remake, 15 minute (Moldova)
# Toată ziua-i noapte, de Daniel Țîcu – documentar, 62 de minute (Moldova)

Total – 176 de minute

Acest proiect este organizat de Asociația Obștească Uniunea Cineaștilor din Republica Moldova, cu suportul Centrului Național al Cinematografiei și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md