BeFunky-collage-81.jpg

Comunitatea Tinerilor Basarabeni (CTB) din Constanța organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”. Evenimentul are drept scop promovarea valorilor culturale basarabene și menținerea vie a spiritului românesc în rândul etnicilor români, marcând astfel 107 ani de la unirea Basarabiei cu România.

Ediția din acest an propune un program de activități culturale, educaționale și sociale menite să ofere publicului o incursiune în istoria, tradițiile și obiceiurile basarabene.

Seară de film moldovenesc
Festivalul debutează cu proiecția filmului „Puterea Probabilității” la Zbor Hub. Evenimentul își propune să aducă în atenția publicului cultura cinematografică moldovenească și să promoveze producțiile de calitate realizate în Republica Moldova.

Hora Unirii în Piața Ovidiu
În prima parte a zilei, participanții vor putea lua parte la evenimentul intitulat „Pași de suflet, ritm de istorie”, în cadrul căruia membrii CTB Constanța vor recrea tradiționala Horă a Unirii. Acest moment dorește să rememoreze modul în care strămoșii noștri și-au unit forțele pentru înfăptuirea unirii Basarabiei cu România.

Gustul Basarabiei: o călătorie culinară
A doua parte a zilei va aduce în prim-plan bogăția gastronomică a Basarabiei printr-un eveniment de degustare a preparatelor tradiționale basarabene. Publicul va avea ocazia să descopere savoarea bucătăriei moldovenești și să se bucure de o atmosferă autentică.

Nunta Moldovenească
Ultima zi a festivalului este dedicată tradițiilor nupțiale din Basarabia. La Stars Cafe, invitații vor putea lua parte la o reconstituire spectaculoasă a unei nunți moldovenești autentice, cu muzică, dansuri populare și voie bună. Evenimentul promite o experiență memorabilă.

Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” este deschis tuturor celor interesați să descopere istoria, cultura și obiceiurile basarabene. Organizatorii invită publicul să participe activ la evenimentele pregătite și să se bucure de o atmosferă plină de tradiție și emoție.

Preluat de la: diez.md