pixel.png

Oamenii se adaptează schimbărilor circumstanţiale, în special la cele pozitive. Bineînţeles, fiecare reacţionează diferit atunci când se confruntă cu eşecul. Fie se prăbuşesc pur şi simplu şi le este imposibil să revină la stilul normal de viaţă, fie se adaptează şi privesc eşecul doar ca un obstacol temporar.

Aceasta este teoria adaptării hedonice, care a fost enunţată prima dată de Brickman şi Campbell, în 1971 şi demonstrează că după o experienţă negativă sau pozitivă din viaţă, oamenii se obişnuiesc rapid cu noua situaţie sau, eventual, se întorc la nivelul de fericire de bază.

“În acest sens, au fost descoperite două situaţii. Prima: cea în care nivelul de sentimente pozitive sau negative din jurul unei persoane poate scădea pe durata vieţii, dar oamenii se întorc la starea de fericire de bază, la pragul cu care sunt obişnuiţi. A doua: nivelul de sentimente pozitive sau negative poate schimba aşteptările unei persoane. Astfel, indivizii îşi pot observa comportamentul lor pe durata diferitelor evenimente din viaţa lor şi le pot folosi în propriul avantajul pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de fericire. Cu alte cuvinte, apare schimbarea, schimbarea în bine”, explică psihologul Angela Nuţu.

<!–

Formul de quiz

–>

Percepţia despre fericire diferă de la om la om

În ciuda teoriei adaptării hedonice, unii oameni au ceea ce numim o natură ”optimistă”. Par mult mai fericiţi decât alţii, indiferent de ce se întâmplă în viaţa lor.

“Indivizii fericiţi pot evalua evenimentele negative în aşa manieră încât le fac mai fericite şi sunt capabili să se gândească la aceste evenimente, în special la cele negative, într-o manieră relativ pozitivă şi prin urmare mai productivă. Indivizii nefericiţi, prin contrast, se împiedică de aspectele negative ale evenimentelor pozitive, sau cultivă credinţe precum – “lucrurile erau mai bune în trecut”, declară psihologul.

Totodată, specialistul afirmă că, în societatea actuală, în care suntem mereu deconectaţi de la lucrurile cu adevărat importante în viaţă (iubirea, fericirea, sănătatea), este constructiv pentru sănătatea noastră psihică şi fizică să nu uităm că amintirile sunt cele cu care vom rămâne în minte şi în suflet, iar întregul nostru efort de a ne alinia cu pretenţiile şi rigorile societăţii, peste un timp nu vor mai conta şi le vom uita. Astfel, psihologul Angela Nuţu ne propune 5 ponturi prin care să nu uităm de adevăratul scop al vieţii, fericirea, şi cum o putem cultiva în fiecare zi:

  • Oferă-ţi permisiunea de a fi uman: să ne acceptăm emoţiile, chiar şi frica, tristeţea, anxietatea. Respingerea lor duce la frustrare.
  • Simplifică: trebuie să facem mai puţine. Concentrează-te pe un singur lucru o dată, elimină multitasking-ul.
  • Găseşte rost şi plăcere: angajaţi-vă în obiective pe care vreţi să le atingeţi versus ceea ce ne simţim obligaţi să facem, să petrecem două ore pe săptămână cu hobby-urile, să petrecem timp cu cei dragi, etc.
  • Să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, pe ceea ce funcţionează pentru noi şi să fim recunoscători. Scrie 5 lucruri înainte de culcare, în fiecare zi, pentru care eşti recunoscător, chiar şi lucrurile care par infime cum ar fi zâmbetul unui străin, ciripitul păsărelelor etc.
  • Măreşte efortul depus în relaţiile tale. Du-te la o întâlnire cu soţia sau soţul sau petrece mai mult timp vorbind cu copii tăi

Preluat de la: csid.ro