Terapia de substituție hormonală, bazată în principal pe administrarea de estrogen, a fost înconjurată de controverse încă din 2002, când un studiu eronat a asociat-o cu un risc crescut de cancer și accidente vasculare cerebrale. Deși acele concluzii au fost ulterior invalidate, stigmatul a persistat, lăsând o amprentă asupra percepției publice și chiar asupra recomandărilor medicale. Totuși, cercetările recente schimbă din nou perspectiva: nu doar dacă apelezi la terapia de substituție hormonală contează, ci când o faci.
Un studiu amplu, bazat pe analiza a peste 120 de milioane de dosare medicale, prezentat la reuniunea anuală a The Menopause Society 2025, sugerează că femeile aflate în perimenopauză care au urmat terapia de substituție hormonală timp de cel puțin zece ani înainte de instalarea menopauzei au avut cu 60% mai puține șanse de a dezvolta cancer de sân, infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Aceste date par să confirme existența unei „ferestre de oportunitate” pentru inițierea terapiei de substituție hormonală. Medicii subliniază că tratamentul hormonal ar trebui discutat încă din faza premergătoare menopauzei, atunci când apar primele simptome, precum bufeuri, transpirații nocturne, tulburări de somn sau dificultăți de concentrare. Începerea terapiei în această etapă ar putea nu doar ameliora disconfortul, ci și aduce beneficii pe termen lung pentru sănătatea cardiovasculară și metabolică.
Citește și: Substituția hormonală în menopauză crește riscul de cancer la sân? Explică dr. Iosif Niculescu
Prin contrast, femeile care au început terapia de substituție hormonală după instalarea menopauzei au avut un risc ușor crescut de accident vascular cerebral, de aproape 5% față de cele care nu au utilizat deloc terapia. Acest lucru confirmă datele anterioare care arată că inițierea tardivă a tratamentului, într-un organism deja afectat de rigidizarea vasculară și modificările asociate vârstei, poate inversa balanța beneficiilor.
Medicii precizează totuși că terapia de substituție hormonală nu trebuie oprită automat după o anumită vârstă; decizia trebuie adaptată fiecărui caz, în funcție de starea generală de sănătate și de riscurile individuale.
Deși rezultatele recente sunt încurajatoare, terapia de substituție hormonală rămâne o terapie care necesită o evaluare personalizată. Nu este recomandată tuturor femeilor și nu trebuie utilizată exclusiv în scop preventiv. În continuare, este indicată în principal pentru ameliorarea simptomelor menopauzei și, în anumite cazuri, pentru prevenirea osteoporozei.
Posibilele efecte secundare includ sensibilitate la nivelul sânilor, balonare, cefalee sau sângerări ușoare, iar femeile cu antecedente de cancer mamar, boli tromboembolice sau hepatice trebuie evaluate cu prudență.
Foto: shutterstock
Sursă: https://www.self.com/story/when-to-start-hormone-replacement-therapy-menopause
Preluat de la: csid.ro
