Andreea Goliță, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, acreditat internațional în terapia centrată pe emoții, ne-a explicat cum putem sprijini autonomia copilului.

Perioada în care copilul începe să spună cu hotărâre „Eu fac!” marchează o etapă firească și necesară în dezvoltarea lui, pentru că apare dorința de independență. În această etapă, copilul își afirmă individualitatea, încearcă să își testeze limitele și să își dovedească competența. Pot apărea frustrări și conflicte, dar ele sunt semnul unei maturizări sănătoase.

Copilul care cere să facă singur lucruri, de la îmbrăcat până la alegerea jucăriilor, transmite de fapt: „Am nevoie să am încredere în mine”. Pentru părinți, răbdarea este esențială, pentru că autonomia nu se învață prin explicații, ci prin experiență.

Citește și: Crizele de frustrare la copii: de ce apar, cum le gestionăm și când devin un semnal de alarmă

Autonomia se cultivă prin pași mici, dar constanți. Copilul poate fi implicat în activități simple, potrivite vârstei: să pună șervețelele la masă, să își strângă jucăriile, să ude plantele. Important este să simtă că are un rol real, nu doar o „misiune de copil”.

Pentru a evita conflictele, este util ca părinții să ofere alegeri controlate: „Vrei să te speli pe dinți înainte sau după pijama?” În acest fel, copilul are o senzație de control, iar adultul păstrează cadrul. Reacțiile empatice („Înțeleg că vrei să faci singur”) ajută mai mult decât corecturile repetate.

Refuzurile frecvente pot semnala nevoia copilului de a fi ascultat, nu doar direcționat. În aceste momente, e recomandat ca părintele să ia o pauză de la lupta pentru control și să caute sensul comportamentului: copilul spune „nu” pentru că încearcă să se afirme. Stabilitatea adultului oferă siguranța de care are nevoie pentru a se reconecta.

Preluat de la: csid.ro