Epilepsia este o boală neurologică al cărei debut apare frecvent încă din copilărie. Se estimează că aproape jumătate din cazuri încep să se manifeste în intervalul 3-18 ani. Dar, dacă este depistată și tratată din timp, simptomele epilepsiei la copii pot fi ameliorate cu succes, iar în unele cazuri afecțiunea poate dispărea.
Epilepsia afectează aproximativ 1% din populația globului și este a patra cea mai frecventă boală neurologică. Cele mai multe dintre cazuri debutează în timpul copilăriei, iar incidența maximă a bolii este înregistrată la categoriile de vârste cuprinse între 3 și 18 ani, dar se poate manifesta și de la vârste mai fragede.
„Frecvența cu care apare această patologie la copii este foarte mare față de populația adultă. O parte semnificativă dintre cazurile de epilepsie la adulți sunt, de fapt, preluate de la neurologii pediatrii”, explică dr. Mihai Mușetescu, medic specialist neurologie pediatrică.
Diagnosticarea timpurie poate reduce impactul epilepsiei pe termen lung și permite ameliorarea simptomelor și un control mai bun asupra bolii. Pentru aceasta însă, părinții trebuie să semnaleze din timp doctorului neurolog primele simptome pe care le observă la copii.
„Părintele trebuie să ne contacteze oricând simte că este ceva în neregulă din punct de vedere neurologic cu copilul său. Nu este vorba însă doar de crizele de epilepsie tipice”, precizează dr. Mihai Mușetescu.
În crizele de epilepsie tipice, copilul își pierde starea de conștiență, se încordează, tremură, tresare, se albăstrește la față, respiră greu, salivează excesiv și își încleștează dinții.
Există însă și alte forme de manifestare ale acestei afecțiuni, care au elemente mai puțin caracteristice. Cum este cazul atunci când copilul se întrerupe brusc dintr-o activitate la care era foarte concentrat, fără o cauză aparentă, și începe să aibă o serie de mișcări automate – frecatul mâinilor, aranjatul hainelor sau mișcări de mestecat sau înghițit –, care pot să semnaleze, de fapt, prezența unei crize. O altă formă poate fi însă aceea în care copilul se sperie brusc, aparent fără niciun motiv, și caută protecția părintelui.
Dacă astfel de episoade se manifestă și se repetă, părinții trebuie să se adreseze unui neurolog pediatru. Acesta poate face diferența între simptomele care pot semnala existența bolii și cele non-epileptice. Cum este, de exemplu, spasmul hohotului de plâns la sugar, care apare la copii sănătoși cu vârste mai mari de 6 luni și se manifestă prin crize de plâns, ce pot fi urmate de oprirea temporară a respirației (apnee), albăstrirea feței și chiar pierderea conștienței. Sau mișcările necontrolate ale mâinilor și picioarelor ce pot apărea în timpul somnului, dar care pot fi benigne.
„Cauzele care duc la apariția epilepsiei sunt comune atât copiilor, cât și adulților. Epilpesia poate fi genetică, lezională, metabolică, infecțioasă sau autoimună. Formele genetice, care sunt, de fapt, o parte foarte importantă a acestei patologii, debutează de obicei la vârsta copilăriei. Fiecare genă poate să genereze un început la o vârstă caracteristică, deci sunt multe variante, ce pot apărea din perioada neonatală și cea de copil mic, până în cea de adolescență sau de adult. Cea mai mare parte a formelor de epilepsie debutează însă în grupa de vârstă pediatrică”, menționează dr. Mihai Mușetescu.
Identificarea corectă a cauzelor este esențială pentru stabilirea tratamentului adecvat. Pentru aceasta este necesară diagnosticarea corectă a copilului. Potrivit specialistului, diagnosticul de epilepsie se stabilește dacă pacientul a avut deja două crize, separate de mai mult de 24 de ore între ele, sau dacă avut o criză și investigațiile ulterioare au confimat existența unui sindrom epileptic.
Primul pas în diagnosticare este discuția cu părinții copilului pentru obținerea de detalii asupra aspectului manifestării, urmate de investigații specifice. Una dintre acestea electroencefalograma (EEG), prin care se monitorizează funcția cerebrală. Este o investigație cu o durată lungă, de cel puțin câteva ore, dar care se poate face și copilului, la orice vârstă. La EEG se pot adăuga și alte testări de imagistică cerebrală, testări genetice și metabolice.
„Pe lângă aceste investigații, un rol important în stabilirea diagnosticului îl are și examenul clinic al copilului. Acesta poate semnala dacă pacientul înregistrează un regres. Cum ar fi cel în sfera limbajului – un copil care vorbea în propoziții, dar care, de pe o zi pe alta sau în decursul mai multor săptămâni, nu mai comunică. Sau un regres al limbajului receptiv – pacientul nu mai înțelege comenzile, ceea ce i se cere să facă”, explică neurologul pediatru.
Din fericire, precizează acesta, „o parte semnificativă din formele de epilepsie la copii sunt auto-limitate, se opresc în timp”. Pacienții au o dezvoltare normală, fără niciun fel de problemă în anii care urmează. Conform statisticilor, 70% dintre copiii cu epilepsie au o dezvoltare mentală normală.
Pentru a preveni dezvoltarea bolii este necesară însă diagnosticarea corectă, stabilirea tratamentului medicamentos specific fiecărui pacient, monitorizarea acestuia și gestionarea simptomelor o perioadă de timp.
Foto: shutterstock
Preluat de la: csid.ro
