epilepsie.jpg

Ce este epilepsia

Epilepsia – suferinţă cronică cerebrală manifestată prin crize epileptice recurente, spontane.

Criza epileptică – episod brusc, stereotip de manifestare motorie, senzitivă, senzorială, comportamentală şi/sau modificare a stării de conştienţă ce se datorează activării bruşte, neprovocate, a unei populaţii neuronale.

Crize epileptice repetate – apar la intervale scurte de ti mp (minute, ore) separate de intervale de timp în care pacientul revine la starea normala anterioara (interval liber)

Stare de rău epileptic (status epileptic) – crize repetate neîntrerupte de revenire la starea normală anterioară (fără interval liber).

Crize epileptice morfeice (hipnice) – crizele care apar în timpul somnului.

Sindromul epileptic –  manifestare epileptică definită de elemente clinice (ti pul semiologic de criză epileptică) şi electroencefalografice, la care statusul neurologic si etiologia contribuie la estimarea unui prognostic şi unui răspuns terapeutic.

Cuprins
Ce este epilepsia
Diagnosticul primei crize epileptice neprovocate
Diagnosticul epilepsiei
Tratamentul epilepsiei

sus

Diagnosticul primei crize epileptice neprovocate

Diagnosticul primei crize epileptice neprovocate se realizează prin analiza  aspectului clinic al manifestăriiparoxisti ce obţinut prin:

  • observaţie directă – dacă se petrece în prezenţaexaminatorului
  • relatarea pacientului
  • relatarea unor martori oculari

Esenţial pentru diagnostic este, deci, aspectul clinic, deşi nu se poate încă preciza ponderea unui element sau altul: istoric, examen clinic, neurologic.

Elementele de diagnostic o ferite de observaţia directă sau de anamneză sunt:

  • Circumstanţele de apariţie (unde, când, stareade activitate)
  • Modul de debut şi posibile manifestări premergătoare
  • Semnele clinice şi/sau simptomele ce caracterizează atacul
  • Durata totală a manifestării
  • Modul de încetare a manifestării
  • Starea clinică reziduală           

În sprijinul diagnosti cului primei crize epileptice sunt necesare informaţii adiţionale furnizate de anamneza şi examenul clinic general şi neurologic al pacientului:

  • Vârsta
  • Istoricul medical: episoade similare sau alt tip de crize epileptice, accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale, boli sistemice, boli psihiatrice, consum de alcool sau droguri
  • Istoric familial sugestiv
  • Dezvoltarea psiho-motorie
  • Comportament
  • Status clinic în momentul debutului clinic: febra, alte afecţiuni neurologice sau sistemice, traumatisme, stare generală modifi cată, privare de somn

Odată stabilit caracterul epileptic din punct de vedere semiologic, informaţiile adiţionalefurnizate de istoricul medical, examenul clinicşi testele paraclinice pot contribui la diferenţierea dintre criza epileptică – prima manifestare a uneiepilepsii şi:

Criza unică – eveniment unic, încă sau niciodată repetat – 5-7% dintre indivizi prezintă o criză epileptică în viaţă, dar manifestarea epilepti că unică are caracter benign
Recurenţa apare la 50% în următorii 4 ani şi este facilitată de următorii factori de risc: status neurologic patologic (leziune cerebrală), aspect EEG patologic (mai ales de tip epileptic), caracterul focal al crizei.
 

sus

Diagnosticul epilepsiei

Se realizează în etape standardizate, pe baza elementelor clinice, electroencefalografi ce, a investigaţiilor de laborator şi neuroimagistice.
Confi rmarea diagnosticului de epilepsie se realizeazăde către medicul specialist neurolog pe baza confirmării existenţei a:

  • Minimum 2 crize cert epilepti ce neprovocate separate de un interval de minimum 2 săptămâni (înafara unei afecţiuni acute)
  • 1 criza + istoric alt tip manifestare epileptică

Diagnosticul epilepsiei continuă cu determinarea formei semiologice de criză – pe criterii clinice şi electroencefalografice. În majoritatea cazurilor, medicul specialist neurolog este în măsură să identi fi ce ti pul de criză (pe baza descripţiei personalului medical, martorilor sau pacientului) şi sa-l încadreze, conform clasificării de specialitate.

Diagnosticul epilepsiei este realizat de către medic ul specialist neurolog pe baza confirmării a cel puţin 2 crize epileptice şi susţinute de evaluare standard sau specializată EEG, imagistică IRM cerebrală. Aceste evaluări permit formularea diagnosticului complet.

sus

Tratamentul epilepsiei

Tratamentul epilepsiei se referă la: tratamentul crizei epileptice şi al stării de rău epileptic; tratamentul cronic medicamentos al epilepsiei; tratamentul chirurgical al epilepsiei; alte tehnici terapeutice.

Tratamentul crizei epileptice şi al stării de rău epileptic

Criza epileptică are durată foarte scurtă şi deobicei se încheie înainte de a insti tui un tratament, caz în care se instituie obligatoriu măsurile de profilaxia repetării crizei.

În cazul crizelor generalizate (tonice, clonice, tonico-clonice) ce sunt asistate de un cadru sanitareste obligatorie instituirea următoarelor măsuri:

  • Asigurarea libertăţii căilor respiratorii
  • Prevenirea producerii traumatismelor secundare crizei

Aceste măsuri pot fi asigurate şi de membrii familiei pacientului, după o instruire prealabilă.

Starea de rău epileptic reprezintă o complicaţie severă în evoluţia unei epilepsii cunoscute sau poate să reprezinte chiar modalitatea de debut a unei epilepsii sau a unor crize epileptice acute.

Starea de rău epileptic convulsivant generalizat reprezintă o urgenţă neurologică datorită morbidităţii şi mortalităţii pe care o antrenează.

Principalele obiective ale tratamentului vizează:

  • Oprirea crizelor
  • Susţinerea funcţiilor vitale
  • Tratamentul cauzei sau al factorilor declan şatori
  • Prevenirea, tratarea complicaţiilor statusului:

Cerebrale: – leziuni hipoxice/metabolice
                     – leziuni secundare crizelor
                     – edem cerebral, hipertensiune intracraniană
                     – tromboză venoasă cerebrală
                     – hemoragii şi infarcte cerebrale
Cardiovasculare, respiratorii, vegetative – Hipo- şi hipertensiune
                                                                             – Insuficienţă cardiacă
                                                                             – Tahi- şi bradiaritmii, stop cardiac
                                                                             – Insuficienţă respiratorie
                                                                             – Edem, hipertensiune, embolie pulmonară
                                                                              – Pneumonie de aspiraţie

Sursa: Ghiduri de diagnostic şi tratament în neurologie / Coordonator ştiinţific: Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru. – Ed. a 2-a, rev. şi adăugită. – Bucureşti : Amaltea, 2010

Foto: 123rf.com

Preluat de la: csid.ro