pixel.png

Ela Crăciun respectă, de mai bine de o lună şi jumătate, recomandările autorităţilor pentru distanţare socială şi îşi petrece timpul acasă, alături de familie. Îşi înregistrează emisiunea TV de la domiciliu, cu telefonul, şi la fel procedează şi cu filmările pentru blogul şi canalul său de YouTube. Izolarea este, şi în cazul său, dificilă, mai ales că trebuie să aibă grijă de trei copii, fiecare cu nevoile sale specifice vârstei: un băiat de 1 an şi jumătate, o fată de şapte ani şi un alt băiat de aproape 14 ani. Vedeta povesteşte pe blogul său cu ce sentimente se confruntă şi ce şi-a propus să facă pentru a nu cădea pradă anxietăţii cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi oameni.  

„Oricât de întinşi la maxim ar fi nervii noştri, trebuie să rămânem în continuare în casă şi să ne gândim la binele copiilor noştri, al părinţilor noştri şi, totodată, la binele nostru. Mi-a luat ceva timp până să accept această realitate. Am decis să nu fac o dramă din asta şi să îmi aloc această perioadă pentru a face toate lucrurile pe care nu le-am terminat la timp. Am avut o discuţie cu familia şi le-am spus că trebuie să ne facem un program, atât împreună, cât şi separat. Timpul meu trebuie să existe în continuare. În timp ce copiii fac lecţii sau se joacă, eu am timp să scriu, iar soţul meu lucrează. În felul acesta, timpul împreună va fi mai valoros.

Rutina a devenit noua mea Biblie. Dacă înainte de a sta în casă, programul meu era destul de haotic de la o zi la alta, lucrurile stau complet diferit acum. Psihologii cu care am vorbit spun că o rutină nouă se creează în 21 de zile. Aveţi, în sfârşit, timpul necesar pentru a crea noi obiceiuri. M-am agăţat de această rutină pentru a avea un motiv să mă trezesc dimineaţa şi să mă apuc de treabă sau de sport, în unele zile. Gătesc, citesc şi aloc serile familiei”, declară vedeta.

<!–

Formul de quiz

–>

Ela Crăciun a dezvăluit câteva dintre metodele care o ajută să nu devină victima anxietăţii, iar totul ţine de programul zilnic pe care îl trece în agendă, chiar dacă stă tot timpul acasă.

Îmi aloc timp pentru discuţii cu familia şi prietenii, la telefon sau prin internet. Mi-am făcut un obicei în a suna prieteni şi a-i întreba ce mai fac. În această perioadă este important să fim empatici cu cei care ne sunt dragi, să îi ajutăm cu un sfat dacă au nevoie, dar cel mai important este să îi ascultăm. Un prieten care să te asculte, poate fi colacul tău de salvare.

Evit ştirile negative. Mă uit de câteva ori pe zi la ştiri, dar evit să mă expun pentru o perioadă mai lungă de timp informaţiilor alarmante. Ştiu să fac diferenţa între informaţia veritailă şi fake news.

Mi-am setat ce vreau să fac atunci când se termină pandemia. Aleg să mă gândesc, în continuare, la ele şi îmi propun paşii pe care îi voi face până acolo. Este ok să îţi faci planuri! Ai un motiv să vezi lucrurile bune care se vor întâmpla şi nu lucrurile mai puţin bune care se întâmplă acum.

Am început un jurnal al recunoştinţei. Am înlocuit lista de lucruri care îmi generează anxietate cu o listă de lucruri bune. În fiecare zi, îmi notez un lucru pentru care sunt recunoscătoare. Faptul că familia mea este sănătoasă, că petrec mai mult timp cu soţul şi cu cei mici, că am prieteni pe care mă pot baza şi o comunitate extraordinară de oameni care mă urmăresc sunt motivele pentru care eu nu îmi dau voie să privesc această situaţie dintr-un unghi dramatic”, povesteşte Ela Crăciun.

Preluat de la: csid.ro