pixel.png

Colagenul este unul dintre cele mai importante elemente din corpul uman, care reprezintă aproape o treime din cantitatea de proteine. Specialiştii vorbesc despre existenţa a 28 de tipuri de colagen ale cărui funcţii sunt multiple: de la rezistenţa şi elasticitatea pielii până  la creşterea celulară şi comunicarea inter celulară. Calitatea colagenului condiţionează aspectul sănătos şi strălucitor al pielii. Cum putem menţine calitatea colagenului printr-un stil de viaţă sănătos şi prin suplimente alimentare ne explică dr. Victor Clătici, medic primar dermatolog, care recomandă pacienţilor săi programe antiaging personalizate.

CSÎD: Care sunt cauzele îmbătrânirii pielii?

Dr. Victor Clătici: În primul rând, pielea este cel mai mare organ al corpului nostru şi este prima linie de apărare a organismului împotriva agresiunilor externe şi interne. Starea de sănătate a organismului se reflectă cel mai bine la nivelul pielii, iar pielea este oglinda cea mai fidelă a procesului general de îmbătrânire a organismului. Îmbătrânirea pielii este un proces biologic complex, care este influenţat de către o combinaţie de factori endogeni sau interni (moştenirea genetică, metabolismul celular, procesele metabolice şi hormonale) şi factori exogeni sau interni (expunerea de lungă durată la soare, utilizarea solarului, fumatul, stresul neuropsihic, dieta, poluarea etc.).

CSÎD: Care sunt primele semne ale degradării calităţii pielii?

Dr. Victor Clătici: Factorii implicaţi în procesul de îmbătrânire al pielii, atât cei intrinseci cât şi cei extrinseci, determină modificări cumulative şi alterări progresive atât la nivelul structurii şi funcţiilor pielii cât şi la nivelul aspectului exterior al pielii. Nu îmbătrânim peste noapte, şi de aceea este bine să luăm primele măsuri cât mai devreme

Primele semne ale îmbătrânirii pielii sunt reprezentate de apariţia leziunilor pigmentare şi de dezvoltarea ridurilor, iar studiile efectuate au arătat că prezenţa leziunilor pigmentare ne poate îmbătrâni cu până la 20 de ani! Dar trebuie subliniat faptul că procesul de îmbătrnire a pielii este mult mai mult decât apariţia ridurilor şi a laxităţii pielii! Practic, se utilizează 22 de elemente clinice pentru a evalua procesul de îmbătrânire de la nivelul feţei, respectiv ridurile şi textura feţei, laxitatea şi modificările de culoare, precum şi tulburările la nivel vascular!

CSÎD: Când trebuie să acţionăm pentru a întârzia efectele îmbătrânirii?

Dr. Victor Clătici: Un răspuns rapid este IERI! Începând cu vârsta de 20 de ani, noi pierdem în mod natural aproximativ 1% din capitalul nostru de colagen. În fiecare decadă de viaţă, grosimea epidermului şi a dermului scad cu aproximativ 6%.

De aceea, trebuie să acţionăm cât mai repede şi în acest sens s-a dezvoltat conceptul de “PreJuvenation”, respectiv instituirea unor terapii care să prevină instalarea semenelor asociate cu procesul de îmbătrânire pe de o parte, iar pe de altă parte să corecteze semnele subtile şi discrete care s-au instalat deja.

CSÎD: Care este dieta pro piele frumoasă şi sănătoasă?

Dr. Victor Clătici: În primul rând, există două variante de progres, una este reprezentată de a face mai mult BINE, iar cea de a doua este de a face mai puţin RĂU! Primul pas, care se poate aplica instant, este să reducem factorii care sunt agresivi asupra stării de sănătate şi frumuseţe a pielii, iar cel de al doilea pas, care necesită timp pentru a-şi face evidente efectele, este de a instala obiceiuri sănătoase bazate pe date ştiinţifice validate şi nu pe variate mituri din mediul online şi off line!

Din punctul meu de vedere, abordarea trebuie să fie la nivel holistic şi integrativ, şi nu doar pe un anumit element “la modă”! Astfel, reducerea agresiunilor de tip expunere în exces la soare şi utilizarea solarului, reducerea fumatului şi a consumului de zahăr, somnul suficient şi o îngrijire corectă a pielii sunt primul pas pentru o piele frumoasă şi sănătoasă.

CSÎD: Cum contribuie terapiile corporale la menţinerea pielii tinere?

Dr. Victor Clătici: În ultimii ani, au apărut extrem de multe tehnologii de tip laser sau IR (Infrared) sau RF (Radiofrecvenţă), care utilizate în mod corect şi de către personal medical calificat pot reduce semnele asociate cu procesul de îmbătrânire ale pielii de tip pete pigmentare, textură aspră, pori dilataţi şi pot realiza o stimulare a sintezei proprii de colagen a organismului. Aceste tehnologii moderne pot fi utilizate de-a lungul întregului an, sunt fără durere sau perioadă de recuperare, iar rezultatele sunt rapide, uneori instantanee!

CSÎD: Cum contribuie colagenul la o piele frumoasă?

Dr. Victor Clătici: În primul rând, trebuie să menţionăm că există 28 de tipuri distincte de colagen (colagenul tip II a fost descoperit în 1969), iar colagenul reprezintă aproximativ 30% din cantitatea totală de proteine a organismului nostru. În cazul pielii, colagenul reprezintă 80-90% din greutatea uscată, este localizat la nivelul dermului şi este produs de fibroblaste printr-un proces complex de sinteză intra şi extra celulară.

Funcţiile colagenului sunt mult mai numeroase decât se pot bănui: pe lângă rezistenţa şi elasticitate pielii, colagenul intervine în mod direct asupra diferenţierii şi creşterii celulare, precum şi în comunicarea inter celulară şi migrarea celulară. La nivelul pielii, colagenul contribuie la strălucirea şi luminozitatea pielii şi intervine în mod direct în realizarea unei prime impresii pozitive!

CSÎD: Ce suplimente trebuie să avem în vedere pentru o piele frumoasă şi sănătoasă?

Dr. Victor Clătici: În primul rând, orice alegere trebuie să fie făcută pe baza unor criterii ştiinţifice şi să fie asociate cu un scop clar, scop integrat în cadrul lifestyle! Nu se poate să îţi doreşti o piele frumoasă şi sănătoasă în acelaşi timp cu expunerea necontrolată la soare şi solar şi cu consumul excesiv de ciocolată şi îngheţată!

Deci primul pas este reducerea la maximum a agresiunilor! BioSil, respectiv Acid OrtoSilicic stabilizat pe colină, este un activator al sintezei proprii de colagen a organismului, şi acţionează la nivelul unor enzime cheie implicate în mai multe etape esenţiale ale sintezei de colagen. Studiile efectuate şi publicate în reviste academice de prestigiu la nivel mondial au evidenţiat efectele favorabile ale acestui produs la nivelul părului şi unghiilor, pielii şi ligamentelor, şi au subliniat importanţa menţinerii pe termen lung a tratamentului.

CSÎD: Cum putem stimula producţia de colagen propriu?

Dr. Victor Clătici: În primul rând trebuie, să avem grijă de fabrica de colagen, respectiv de fibroblast. Reducerea agresiunilor asupra acestei celule esenţiale este primul pas în orice program antiaging! Fibroblastul este “fabrica” şi are nevoie de “materie primă”, respectiv de aminoacizi (care sunt “cărămizile” colagenului) şi de “energie”! Un aspect extrem de important este reprezentat de vitaminele implicate în sinteza de colagen, şi în special de Vitamina C. Vitamina C este un carbohidrat! DA! Aţi citit corect! Şi Vitamina C derivă din glucoză, dar deoarece omul nu are o anumită enzimă implicată în sinteza de vitamina C, trebuie să avem aport extern de vitamina C.  

CSÎD: Cum se iau suplimentele care ne ajută să generăm colagen?

Dr. Victor Clătici: Eu recomand pacienţilor mei utilizarea suplimentelor, inclusiv a BioSil, în cadrul unui program general antiaging. Acest program începe cu evaluarea stilului de viaţă actual, inclusiv a numărului de ore de somn şi a rutinelor de îngrijire a pielii. Apoi stabilim o schemă de tratament individualizată la necesităţile şi dorinţele proprii ale fiecărui pacient!

CSÎD: Care sunt semnele de la nivelul pielii care trebuie să ne orienteze către aceste produse?

Dr. Victor Clătici: În primul rând, semnele sunt vizibile şi invizibile, iar în acest moment există  tehnologii care ne permit atât evaluarea semnelor invizibile de la nivelul feţei (în special cele asociate cu expunerea de lungă durată la soare) cât şi evaluarea elasticităţii pielii (si implicit a nivelului de colagen) şi a nivelului de colagen glicat (colagenul rău care apare ca urmare a consumului de zahăr, a expunerii la soare şi a fumatului).

După cum menţionam anterior, începând cu vârsta de 20 de ani noi pierdem 1% din cantitatea de colagen şi de aceea este important să acţionăm cât mai rapid! În acest sens, conceptul modern de “PreJuvenation” se bazează pe o intervenţie activă atât în sensul protecţiei colagenului deja existent cât şi în vederea stimulării sintezei de nou colagen. Personal, recomand ca orice pacient cu variate pete pigmentare, atât la nivelul feţei cât şi pe toracele posterior, sau cu porii dilataţi sau cu o textură aspră sau cu un aspect tern al feţei, să se adreseze cât mai repede unui medic în vederea stabilirii unui program personalizat.

CSÎD: Cât de importante sunt hidratarea şi felul în care ne expunem la soare în timpul verii?

Dr. Victor Clătici: În primul rând aş vrea să fac câteva precizări esenţiale: NU există bronz sănătos, pentru că bronzul este de fapt o reacţie de apărare a celulelor faţă de radiaţiile ultraviolete! Fotoprotecţia începe de la 1 Ianuarie şi se termină la 31 Decembrie, pentru că radiaţiile ultraviolete sunt prezente inclusiv în zilele cu nori. Soarele este responsabil de cel puţin 80% din semnele asociate cu procesul de îmbătrânire de la nivelul feţei. Fotoprotecţia înseamnă mult mai mult decât utilizarea unei creme de fotoprotecţie!

Crema de fotoprotecţie se aplică cu 15-30 de minute anterior de expunerea la soare (în camera de hotel şi NU pe plajă), iar crema trebuie să ofere protecţie concomitentă faţă de UVA şi UVB. De asemenea, trebuie redusă la maximum suprafaţa expusă la soare, iar ochelarii de soare cu protecţie certificate pentru ultraviolete au un rol esenţial pentru sănătatea ochilor!

<!– Misterul alegerii lui Vasile Dâncu în fruntea PSD–> CITESTE PE EVZ.RO: Misterul alegerii lui Vasile Dâncu în fruntea PSD
<!– România se UNEȘTE cu Ungaria! Este cea mai bună veste a momentului. Chiar săptămâna asta!–> CITESTE PE CAPITAL.RO: România se UNEȘTE cu Ungaria! Este cea mai bună…

Preluat de la: csid.ro