pixel.png

În ultimele 2 luni, ne-am retras cu toţii în case din cauza pandemiei de coronavirus. Şi totuşi, cu toţii avem nevoie de mişcare. Chiar dacă stăm izolaţi în case sportul, mişcarea fizică nu trebuie să lipsească. Dr. Ovidiu Chiriac, medic specialist recuperare medicală şi doctorand al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, este de părere că o oră-două pe zi de mişcare sunt extrem de benefice pentru copii. L-am întrebat despre ce tip de mişcare pot face copiii în noile condiţii.

”Angajarea copilului într-o activitate sportivă, dacă este efectuată în mod constant, într-un cadru adecvat, în limitele suportate de organism, în manieră generală va acţiona ca un factor de protecţie împotriva principalelor boli care au drept factor de apariţie sedentarismul: afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate, diferite tipuri de patologii articulare”, ne-a declarat medicul Ovidiu Cristian Chiriac.

Unde pot face copii mişcare în perioada stării de urgenţă

Şi nu trebuie ca cel mic să interacţioneze cu alţi copii. Ieşiţi împreună cu rolele în jurul blocului, săriţi elasticul în familie, jucaţi şotronul, lăsaţi-l să se caţere în copaci. Iar dacă staţi la curte, lucrurile sunt şi mai simple. Îi puteţi amenaja un mic părculeţ în grădină, cu tiroliană, tobogan sau trambulină în care poate sări toată ziua.
Dacă alegeţi să rămâneţi în casă şi locuiţi la apartament, există posibilitatea să organizaţi exerciţii de tip circuit, astfel: 2- 3 flotări, 2-3 genuflexiuni, 30 secunde sărit coarda, 3-4 step-ups, echilibru, squat-uri, sărituri, mersul piticului.

<!–

Formul de quiz

–>

Medicii au demarat Campania ”Performanţă şi sănătate”

Pentru a conştientiza cât de important este sportul la orice vârstă, “Asociaţia Medicilor şi Specialiştilor Kinetoterapeuţi din Fotbal” a demarat în luna aprilie o campanie intitulată ”Performanţă şi sănătate”. ”Sportul în genere ocupă un loc extrem de important în viaţa oricărui om, recomandat fiind în toate mediile din domeniul sănătăţii a fi practicat atât pentru sănatatea mintală, emoţională cât şi fizică, datorită efectelor benefice asupra stării organismul”, spun medicii pe pagina de Facebook ”Sănătate prin Mişcare”.

La ce vârstă poţi înscrie copilul să facă un sport

Tot ei vă explică şi când este apt un copil să fie înscris la un sport. ”Îndrumarea copiilor către un sport care să devină o activitate constantă pentru ei este bine să se întâmple după vârsta de 4 ani. Într-o anume măsură, firea lor poate influenţa şi genul de sport pe care-l preferă. Părinţii nu trebuie decât să observe ce-i place celui mic să facă în parc – să se plimbe cu bicicleta, să se joace cu mingea cu ceilalţi copii, să se caţere pe plasele din parc sau preferă să stea într-un singur loc fără să faca prea mult efort fizic. În funcţie asta, îl pot înscrie la înot, fotbal, handbal, volei, gimnastică, dans, karate, tenis, karting. Sportul în viaţa copilului oferă multiple beneficii, nu doar la nivel de dezvoltare fizică armonioasă, ci şi la nivelul socializării şi al sănătăţii pe termen lung”, a mai explicat Ovidiu Cristian Chiriac, medic specialist recuperare medicală.

Raport îngrijorător: sănătatea fiecărui copil este pusă în pericol

Şi dacă nu luăm în serios sfaturile specialiştilor, problemele copiilor noştri vor fi din cei în ce mai serioase. Potrivit raportului de referinţă intitulat ”Un viitor pentru copiii lumii?”, la care a lucrat o comisie de peste 40 de experţi în sănătatea copilului, arată faptul că sănătatea fiecărui copil din lume este pusă în pericol în mod direct de degradarea mediului înconjurător, de lipsa de mişcare şi alimentaţia proastă, tip fast food. Comisia a fost convocată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF şi The Lancet, pentru a discuta serios pe marginea concluziilor la care s-a ajuns, după analiza vieţii în 180 de state. Raportul a fost dat publicităţii în urmă cu două luni.  

Preluat de la: csid.ro