fotoart.jpg
Colecțiile a 25 de tineri designeri au fost prezentate în cadrul ceremoniei de premiere a câștigătorilor Concursului Z Generation Young Designers Competition, care a avut loc ieri seara în scuarul Centrului Industriilor Creative Artcor, deschis recent la Chișinău.

Primul loc a fost obținut de Daria Golneva, studentă la Universitatea Tehnică a Moldovei, locul II – de Dumitrița Chițanu, studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și locul III – de Ana Lungu, studentă la aceeași instituție. De asemenea, juriul a acordat mai multe premii speciale, transmite MOLDPRES.

Câștigătorii locului I și II vor participa la Concursul Internațional al Tinerilor Designeri care va avea loc în perioada 6-9 iulie în orașul Kiev. În competiție vor intra reprezentanți din șapte țări din Europa Centrală și de Est: Republica Moldova, Cehia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ucraina.

Z Generation este o competiție pentru tinerele talente din domeniul modei – studenți, tineri designeri și proaspeți absolvenți, în cadrul căreia aceștia au oportunitatea unică de a fi ghidați și consultați de experți locali și internaționali în dezvoltarea propriei colecții și de a-și pune în scenă creațiile și de a le prezenta publicului larg.

Concursul a durat mai bine de jumătate de an și s-a desfășurat în mai multe etape. În cadrul acestuia, participanții au avut parte de o sesiune de mentorat cu Stella Arion (mentor London College of Fashion) și au lucrat la stylingul colecțiilor.

Preluat de la: diez.md