540938388_10229776820233093_997749093223952056_n-e1756362961179.jpg

Vila urbană Kligman și vila Herța din Chișinău vor fi restaurate cu suportul Franței. Pe 24 august, ministrul culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, și ambasadoarea Republicii Franceze la Chișinău, E.S. Dominique Waag, au semnat un memorandum de înțelegere privind reabilitarea acestor monumente de patrimoniu.

Documentul prevede colaborarea pentru restaurarea vilelor urbane ale lui Vladimir Herța și Moisei Kligman, cu sprijinul experților francezi și al resurselor naționale și internaționale.

Totodată, acesta stabilește următoarele direcții de acțiune:
# întocmirea unui raport preliminar de fezabilitate, realizat de experți francezi și moldoveni, cu recomandări privind viitoarea destinație a complexului, sursele posibile de finanțare și modul de guvernare a proiectului;
# formarea unui comitet bilateral de pilotaj care să coordoneze procesul de restaurare;
# identificarea și folosirea oportunităților de finanțare naționale, europene și internaționale, inclusiv prin implicarea Agenției Franceze de Dezvoltare;
# planificarea restaurării în două etape: mai întâi vila lui Vladimir Herța, proprietate publică, care urmează să fie parțial deschisă vizitatorilor în 2027, iar apoi vila lui Moisei Kligman.

„Acest proiect reprezintă un pas important în cooperarea noastră culturală cu Franța și o dovadă a angajamentului comun de a proteja și valorifica patrimoniul arhitectural al Chișinăului. Reabilitarea complexului Herța și Kligman va reda comunității două clădiri istorice de referință și va contribui la integrarea patrimoniului în circuitul cultural european”, a declarat Sergiu Prodan, ministrul culturii al Republicii Moldova.

Raportul preliminar va fi prezentat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintelui Republicii Franceze, E.S. Emmanuel Macron, în termen de șase luni, iar studiul complet de fezabilitate va fi finalizat până la sfârșitul anului 2026.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Preluat de la: diez.md