large-e1646503028288-920x561-1.jpeg
La lecția de istorie, un elev din Moscova și-a exprimat atitudinea sa față de „operațiunea specială” declanșată de armata rusă. După aceasta, la el acasă a venit poliția, iar apartamentul a fost deconectat de la energia electrică.

Mai jos vă prezentăm traducerea articolului realizat de novayagazeta.ru.

Kirill (prenumele a fost schimbat la solicitarea mamei sale) are 12 ani, învață în clasa a VI-a într-o școală din Moscova [numărul este în redacție]. Mama lui spune că băiatul are rădăcini ucrainene și ceea ce se întâmplă acum între Rusia și Ucraina îi provoacă multă durere.

Vineri, 4 martie, elevii de clasa a VI-a au avut lecția obișnuită de istorie. Iată cum Kirill își aduce aminte despre ceea ce s-a întâmplat: „Profesoara ne-a spus că dacă dorim să cunoaștem mai mult despre ce se întâmplă acum [despre război], o putem întreba. O întreb: «De ce Putin a început războiul?». Profesoara mi-a răspuns că este o operațiune specială, iar specialiștii din Ucraina și SUA creează fake-uri spunând că la mitinguri oamenii sunt bătuți.

Ea ne-a mai spus că nazismul înflorește printre ucraineni, că din clasa întâia scrie în manuale că Ucraina este o superputere. Am mulți prieteni din Ucraina, i-am întrebat despre asta, ei mi-au zis că nu este așa ceva în manualele lor”.

După acea lecție, după cum spune Kirill, a mers la o altă lecție și a strigat pe coridor „Glorie Ucrainei!”. Unii dintre școlarii care stăteau pe coridor au răspuns cu un slogan de răspuns.

Mama lui Kirill spune că a primit un apel pe WhatsApp de pe un număr necunoscut: „O voce feminină mi-a spus că trebuie să vin la poliție”. I-am spus: „Expediați-mi o citație”.

A doua zi dimineața, pe la ora 10.00, a sunat-o diriginta fiului ei. A invitat-o ​​pe Natalia să vină la școală până la miazăzi.

Natalia a ajuns la școală și a scris o declarație că își ia fiul din școală „din cauza faptului că el este presat și este supus condițiilor insuportabile” din cauza opiniilor sale politice.

A doua zi, duminică, Kirill era singur acasă. Mama lui era la serviciu. În acel moment, doi polițiști au bătut la ușă, dar Kirill nu le-a deschis. Au bătut aproximativ o jumătate de oră, apoi au sistat curentul electric în apartament, au lăsat o citație „pentru a fi chemați la interogatoriu” în care scria că mama riscă să fie arestată dacă nu se prezintă.

Continuarea articolului o puteți citi aici.

Preluat de la: diez.md