Deseori auzim că sexul în timpul sarcinii este dăunător, periculos, neplăcut şi, bineînţeles, imoral. Pentru că au luat naştere numeroase mituri şi legende, dar şi pentru că este în continuare considerat un subiect tabu, Ela Crăciun a stat de vorbă cu unii dintre cei mai buni medici pentru a se documenta pentru cartea sa.
La finalul lunii mai, vedeta a lansat cartea ”9 luni fără griji”, în care răspunde la 101 întrebări pe care femeile însărcinate şi le pun cel mai des, primind astfel răspunsurile corecte direct de la specialişti, toate fiind axate pe studii medicale.
Una dintre cele mai întâlnite întrebări ţine de sexul din timpul sarcinii, multe dintre femeile însărcinate fiind curioase să ştie dacă au sau nu voie să practice acest act.
<!–
Formul de quiz
–>
“Dacă sarcina este normală, atunci relaţia intimă nu-i va face niciun rău copilului. Dimpotrivă, o viaţă sexuală regulată ţi-ar putea fi benefică, deoarece nu numai că ajută la întărirea muşchilor pelvieni, ci îţi oferă şi sentimente pozitive. Iar starea psihologică în această perioadă este foarte, foarte importantă.
Sarcina schimbă şi viaţa sexuală a cuplurilor. Mulţi îşi fac griji că o partidă de sex ar putea să cauzeze avort, dar de fapt, dacă totul este în regulă, raporturile sexuale nu ar trebui să producă vreun rău. Este important să se păstreze intimitatea cuplului, chiar dacă se petrec atâtea transformări. Bebeluşul este protejat de lichidul amniotic, dar şi de muşchiul uterului. Aşa că nu trebuie să vă temeţi, raportul sexual nu-l va afecta. Şi mai este ceva care îl protejează: dopul de mucus de la nivelul cervixului reprezintă o barieră împotriva infecţiilor. Poţi să stai liniştită, penisul partenerului nu îi face niciun rău copilului. Însă, cu cât sarcina avansează, trebuie găsite poziţii în care să te simţi cât mai confortabil.
În ultimul trimestru de sarcină este interzis să faceţi sex doar dacă medicul care urmăreşte sarcina a specificat acest lucru. Dacă nu există probleme, atunci doar disconfortul vă poate împiedica. Există însă medici, care, ca măsura de prevenţie, nu recomandă sexul în ultimele săptămâni de sarcină. Aceştia motivează prin faptul că hormonii din spermă pot stimula contracţiile”, scrie vedeta în cartea sa.
Cartea parcurge toate etapele sarcinii, întrebările şi problemele cu care se confruntă viitoarele mame, abordând curajos chiar şi subiecte considerate de multe persoane drept tabu, precum sexul în timpul sarcinii, miturile băbeşti, emoţiile şi depresia unei gravide.
Preluat de la: csid.ro