La vârsta de 37 de ani, Mădălina Ghenea continuă să surprindă prin eleganța și forma fizică de invidiat pe care le afişează, iar unul dintre secretele salemeste postul intermitent, o metodă pe care o folosește periodic pentru a-și revitaliza organismul.
Actrița a mărturisit pe InstaStory că, deși nu este specialist, postul intermitent îi aduce un sentiment de prospețime și echilibru.
„Nu sunt doctor, așa că nu pot recomanda nimic, dar pentru mine funcționează nu ca dietă, ci ca o curățare, mă face să mă simt mai bine. Deci da, am încercat-o și mi-a plăcut”, a spus Ghenea, subliniind beneficiile pe care le resimte.
Postul intermitent este o metodă de alimentație care presupune perioade prelungite de post (fără consum alimentar) urmate de intervale în care se poate mânca normal. Practicile comune includ modele de 16/8 ore (16 ore de post și 8 ore de alimentație) sau modelul 5:2 (cinci zile de alimentație obișnuită și două zile de restricție calorică severă). În timpul postului, organismul este stimulat să ardă grăsimile acumulate pentru energie, ceea ce contribuie la detoxifiere și pierdere în greutate.
Potrivit unor specialiști, postul intermitent poate avea multiple beneficii, printre care se numără:
Deși postul intermitent poate aduce beneficii notabile, este important de menționat că nu este potrivit pentru toată lumea și poate avea efecte adverse. Iată câteva dintre situațiile în care această metodă ar putea fi contraindicată:
Mădălina Ghenea subliniază că, deși pentru ea acest regim funcționează, este important ca fiecare persoană să ia o decizie informată și să consulte un specialist dacă are dubii. Așa cum spune ea, acest tip de alimentație nu este o dietă restrictivă, ci un mod de curățare a organismului care o face să se simtă mai energică și mai sănătoasă.
Sursă foto – Instagram
Preluat de la: csid.ro