pixel.png

Vrem sau avem copii, vrem să avem o relaţie bună cu ei, mai bună poate decât am avut noi la rândul nostru cu părinţii. Însă aceasta nu se construieşte peste noapte, ci secundă de secundă, zi de zi, an de an. Am aflat mai multe de la inspector de specialitate Diana Lefter, director la Centrul de Îngrijire Timpurie Zebra Zou din Bucureşti, cu ocazia unui seminar caritabil organizat pentru a-l ajuta pe Hari, unul dintre copiii de la creşă (3 ani), diagnosticat cu neuroblastom, o formă rară de cancer agresiv.

CSÎD: Ce înseamnă o relaţie echilibrată între părinţi şi copil din punctul de vedere al unui educator?
Diana Lefter:
Atunci când părintele se hotărăşte să îşi integreze copilul în mediul educaţional, trebuie să ştie că va produce în viaţa copilului său nişte schimbări foarte importante, chiar o mică dramă aş spune. Pe educator îl interesează în primă instanţă ca acomodarea copilului să se facă cât mai repede şi mai uşor. Din această cauză educatorul îşi doreşte ca părintele să nu îi creeze copilului dependenţa de mediul familial, şi mai ales îşi doreşte ca părintele să nu manifeste teamă sau mai rău, gelozie în momentul despărţirii de copil.
Aşadar o relaţie echilibrată părinte-copil din punctul de vedere al unui educator se defineşte prin independenţa copilului, încrederea părintelui în capacităţile de adaptare ale copilului său, implicarea continuă a părintelui în procesul educaţional şi nu în ultimul rând disponibilitatea părintelui de a modifica anumite atitudini sau comportamente faţă de copilul său, dacă este cazul.

Limitele au rolul de ajuta copiii să se simtă în siguranţă

CSÎD: Cât de buni (a se citi permisivi) sunt părinţii buni?
Diana Lefter:
Personal îmi displace să categorisesc un părinte ca fiind bun sau rău. Fiecare persoană care trăieşte experinţa de a fi părinte se confruntă cu, poate, cea mai mare schimbare din viaţa unui om. În această experinţă fiecare vine cu bagajul informaţional şi emoţional acumulat până în momentul respectiv.
Cât despre părinţii permisivi/buni, aceştia trebuie să fie foarte atenţi la a nu face confuzie între iresponsabilitate şi libertate. Este ideal ca un copil să se dezvolte pe baza experienţelor sale şi este ideal ca un părinte să îi ofere copilului libertate, dar dincolo de aceasta libertate părintele trebuie să înveţe şi să intuiască foarte clar când este necesar să pună limite. Limitele în viaţa unui copil conferă acestuia o organizare mentală imperios necesară în primii ani de viaţă, şi sentimentul de siguranţă fără de care un copil nu poate creşte armonios.

<!–

Formul de quiz

–>

Copiii sunt oglinda părinţilor

CSÎD: Au părinţii copiii pe care îi merită, cum se spune în bătrâni? Cât la sută din comportamentul părinţilor este copiat şi preluat de către copii?
Diana Lefter:
Legătura dintre părinte şi copil este una dintre cele mai puternice legături pe care omul le crează în viaţă. În primii 3 ani de viaţă copilul îşi însuşeste aproape în întregime tiparele comportamentale ale părinţilor, asta pentru că părintele este autoriatea supremă iar copilul nu cunoaşte altă realitate decât cea prezentată în mediul familial.
Din punctul meu de vedere copiii pot fi oglinda în care părinţii îşi pot observa strategiile de viaţă, şi dacă acesta sunt greşite le pot remedia, ca mai apoi să le transmită copilului într-o formă îmbunătăţită.
Aşadar părinţii au exact copiii de care au nevoie pentru a trece într-o altă etapă pe scara evoluţiei.

Donaţii pentru Hari se pot face aici ISTRATE ADINA MARIA RO60RZBR0000060020963050, documentele medicale şi detalii despre caz poate oferi mătuşa lui Andreea Gherghel andre_is16@yahoo.com

Preluat de la: csid.ro