original-1.jpg
În cursul serii de joi, autorităţile au anunţat eliberarea a peste 1 000 de manifestanţi, în timp ce pe străzile capitalei Minsk prezenţa poliţiei a fost mult mai puţin numeroasă decât în serile precedente.

Oamenii scandau „Avem nevoie de un nou preşedinte!”, „Belaruşi, sunteţi grozavi!”, mulţi dintre aceştia făcând semnul „V” al victoriei cu degetele, scrie agerpres.ro.

Începând de duminică, au fost arestate peste 6 700 de persoane şi de atunci au fost raportate numeroase cazuri de tratamente violente şi tortură aplicate persoanelor deţinute.

Persoane arestate în timpul protestelor şi deţinute în închisoarea Okrestina din Minsk au fost eliberate joi seara în grupuri mici, fiind vorba în mare parte de femei. Cel puţin 500 de rude ale deţinuţilor aşteptau în afara zidurilor închisorii.

ONG-ul Amnesty International a informat joi, într-un comunicat, despre cazuri de manifestanţi „dezbrăcaţi, bătuţi şi ameninţaţi cu violul” în timpul detenţiei.

Angajaţii din sistemul medical s-au adunat în faţa unităţilor sanitare în care lucrau. Membrii Filarmonicii din Minsk au interpretat cântece patriotice în faţa clădirii Filarmonicii.

Conform informaţiilor publicate de mass-media de opoziţie, acţiuni de protest au avut loc în fabrici importante precum BelAZ (camioane), Maz (maşini), Grodno Azot (produse chimice) şi Grodno Jilstroy (construcţii). Mai mulţi jurnalişti din presa de stat şi-au anunţat demisia în ultimele zile.

Aproximativ 100 de poliţişti au fost răniţi, dintre care 28 au fost spitalizaţi. Nu a fost furnizat niciun raport detaliat cu privire la manifestanţi, împotriva cărora s-au folosit gloanțe de cauciuc, bastoane şi grenade asurzitoare.

Preluat de la: diez.md