papa-francisc.jpg
Papa Francisc a numit şase femei în funcţii importante ale Consiliului Economic, aceasta fiind prima dată când femeile au roluri atât de importante în conducerea Bisericii Catolice. Numirile apar într-un context financiar delicat pentru Vatican.

Pentru prima dată, Suveranul Pontif a numit şase femei în funcţii importante din Consiliul Economic, pentru supravegherea finanţelor Vaticanului. Instituţia este echivalentul Ministerului de Finanţe din alte state. Până acum, Consiliul Economic era format exclusiv din bărbaţi şi conţinea 15 membri, opt episcopi şi şapte laici, scrie mediafax.ro.

Numirile marchează cel mai semnificativ pas al Papei pentru a-şi îndeplini promisiunea de a pune femei în poziţii de conducere.

Toate cele şase femei alese de Papa Francisc, care fac parte din cei şapte laici, sunt originare din Europa şi au CV-uri impresionante, deţinând o experienţă financiară vastă.

Două dintre noile membre ale Consiliului sunt Ruth Kelly, fostă ministră britanică, şi Leslie Ferrar, fostă trezorieră a prinţului Charles al Marii Britanii. Alte două economiste de top sunt din Germania, Charlotte Kreuter-Kirchhof şi Marija Kolak, iar celelalte două, din Spania, Maria Concepción Osácar Garaicoechea şi Eva Castillo Sanz. Singurul bărbat laic rămas în consiliu este Alberto Minali, fost director general la compania de asigurări italiană Generali.

Numirile apar într-un context financiar delicat pentru Vatican, statul confruntându-se cu un deficit bugetar agravat de pandemia de coronavirus, în ultima perioadă fiind înregistrată o scădere dramatică a vizitatorilor în Muzeele Vaticanului.

Preluat de la: diez.md