Kate Middleton și Meghan Markle, două dintre cele mai cunoscute femei din familia regală britanică, au parut să aibă o relație tensionată inca de la începuturile lor. Motivele au ieșit la iveală abia acum!

Totul pare să fi pornit de la faptul că Meghan nu a primit de la Printesa Kate susținerea la care se aștepta. Rivalitatea celor doua ar fi ieșit la iveală mai abitir în anul 2018, înainte de nunta lui Meghan cu Prințul Harry. Atunci, ele s-ar fi contrazis în privința rochiilor purtate de domnișoarele de onoare.

„Ea (n.r. Kate) a fost supărată de ceva, dar a păstrat asta și și-a cerut scuze. Și mi-a cumpărat flori. Cu câteva zile înainte de nuntă, a fost supărată de ceva legat de rochiile pe care le purtau fetele cu flori la nuntă și m-a făcut să plâng și mi-a rănit cu adevărat sentimentele.

Și m-am gândit, în contextul a tot ceea ce se petrecea în acele zile din apropierea nunții, că nu are sens. . Ar fi trebuit să fie un sprijin, știind ce se întâmplă cu tatăl meu. Nu a fost o confruntare și, de fapt, cred că este… Nu cred că este corect pentru ea să intre în detalii, pentru că și-a cerut scuze”, a spus Meghan Markle, trei ani mai târziu, în interviul cu Oprah Winfrey.

De ce nu se suportă, de fapt, Kate Middleton și Meghan Markle: Într-un interviu recent, autorul regal Tom Quinn a explicat că nu va exista curând o împăcare între ele.

„Dincolo de tot, Meghan Markle știa că Prințesa Kate era o străină că și e. Așa pur și simplu nu putea înțelege de ce Kate ținea cu ei, nu cu ea, o altă străină. Diagnosticul de cancer al lui Kate a fost un adevărat șoc pentru Meghan. Dar ea nu vede totuși o cale prin care să repare relația defectuoasă cu soția cumnatului său.

Mai mult, nu vrea că oamenii să creadă că se împacă acum cu Prințesa doar fiindcă ea este bolnavă. Ducesa încă o consideră pe Kate responsabilă pentru eșecul prieteniei lor și așteaptă scuzele ei”, a spus Tom Quinn, pentru The Mirror.

Citește și: Răsturnare de situație! Meghan Markle și-ar dori să se împace cu familia Prințului Harry

FOTO: PROFIMEDIA

Preluat de la: csid.ro