sex-fricire.jpg

Cât de mult sex ar trebui să facem ca să fim fericiţi? Există un număr magic de acte sexuale? Se pare că da… şi nu, potrivit sexologilor. Sexul reprezintă unul dintre principalele motive care menţin fericirea în cuplu, cel puţin aşa se considera până acum. Tracey Cox, expert sexolog, dezvăluie pentru dailymail că sexul practicat zilnic nu este neapărat reţeta unei relaţii fericite. Mai mult decât atât, sexul practicat des ar duce la o răcire a relaţiei.

Dar un alt studiu de amploare din 2004 a scos la iveală rezultate contradictorii: cuplurile care fac sex de 3-4 ori pe săptămână sunt mai fericite. Pe de altă parte, majoritatea cuplurilor nu fac sex decât o dată pe săptămână. Iar cercetarea a revelat că aceste cupluri nu sunt mai puţin fericite decât cele care fac sex mai des.

Până la urmă, de câte ori ar trebui să facem sex săptămânal? Ei bine, de câte ori simţim nevoia. Ignoraţi studiile şi faceţi sex doar atunci când dorinţa e prezenţă de ambele părţi. Cu cât aşteptaţi mai mult o partidă de sex, cu atât actul în sine va fi mai intens. 

Statisticile arată că unul din patru cupluri formate din parteneri cu vârste peste 50 de ani nu face sex… deloc. Dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiţi. Împlinirea emoţională şi sentimentul de siguranţă şi de prietenie le sunt suficiente pentru a convieţui fără probleme. 

Se pare că, până la urmă, legătura dintre fericirea în cuplu şi lipsa sexului sau practicarea acestuia mai rar nu este decât o prejudecată a societăţii actuale. 

Preluat de la: Csid.ro