daiana-anghel-divorteaza.jpg

​Daiana Anghel și Sorin Gonțea s-au despărțit! Cei doi au făcut cununia civilă în anul 2019 și, în anul 2021, au avut cununia religioasă. Cei doi erau împreună de zece ani și părea că au o căsnicie frumoasă și solidă. Acum, cei doi au ajuns la despărțire, spre surprinderea tuturor. Daiana Anghel a făcut primele declarații! 

Vestea a fost dată chiar de către Daiana Anghel, în mediul online, prin intermediul unei postări pe pagina ei de Instagram. Aceasta a ales să nu divulge motivul pentru care au decis să meargă pe drumuri separate și nici să ofere prea multe detalii, precizând doar că decizia a fost luată de comun acord.

 

 

O postare distribuită de DAIANA Anghel (@daianaanghel)

„Am fost împreună zece ani. Zece ani în care am crescut frumos atât individual cat și împreună. Ne-am sprijinit, ne-am modelat reciproc, am fost parte din devenirea celuilalt.

Însă, uneori, chiar și lucrurile frumoase ajung la un sfârșit. Nu pentru că se întâmplă ceva rău. Ci pentru că, la un moment dat, binele care era comun nu mai înseamnă același lucru pentru amândoi. Și atunci e nevoie ca fiecare să fie bine… separat.

Nu a fost nimic grav. Nu a fost nimic urât. Dimpotrivă, despărțirea noastră s-a întâmplat încet, în timp. A fost o conștientizare treptată, nu o ruptură bruscă. Și da, am fi putut continua încă mult timp „bine”. Dar n-ar fi fost acel „bine” sincer, ci mai degrabă un confort. O obișnuință. Și nu ne-am fi făcut un bine nici nouă, nici unul celuilalt, dacă am fi rămas într-o iluzie.

Cred că suntem norocoși. Norocoși că am trăit frumos. Și norocoși că am putut încheia această etapă cu recunoștință, nu cu reproșuri. Fără ură. Fără răni care să umbrească ceea ce a fost luminos. A fost bine. Dar nu suficient de bine. Și poate că, uneori, curajul nu înseamnă să rămâi, ci să pleci cu inima curată.

Nu știu dacă a fost decizia „corectă” și nici nu contează cum văd alții treaba asta, ca în această relație și în căsnicie am fost doi, nu noi și toată lumea. Dar știu că a fost decizia pe care am putut-o lua cu luciditate și respect. Pentru noi. Pentru ce am fost.

Ne-am lasat timp sa trăim aceste momente de desprindere în tihnă, fără păreri nesolicitate din exterior, fără ochi aținti asupra noastră. Oricât de liniște ar fi, tot doare și ultimul lucru de care ai nevoie în astfel de momente este să te simți sub lupa celorlalți. Așa ca ne-am dat acest timp. Și singurul motiv pentru care există această postare, e ca ne știți împreună încă de la începutul meu cu voi. În rest, este un subiect pe care nu-mi doresc să-l dezvolt cu absolut nimeni, fie ca e vorba de voi, de cunoștințe care abia acum află sau rude. Suntem bine și vrem să fim bine în continuare”, a scris Daiana Anghel pe pagina ei de Instagram.

Sursa foto: instagram Daiana Anghel

Preluat de la: csid.ro