În acest an, Radacini are grijă de sărbătorile tale și ți-a pregătit cea mai bună selecție de spumante, potrivite pentru a fi degustate, apreciate și savurate alături de oamenii dragi. Regăsește gama care te reprezintă cel mai mult și alege spumantul al cărui gust te va face să simți cele mai tari senzații.
RADACINI – creat pentru și mai multe emoții
De sărbători, dăruim mai mult, iar asta ne face să fim speciali. La fel sunt și spumantele Radacini, alese cu grijă pentru poftele și întâlnirile atât de așteptate. Produse după Méthode Charmat, această gamă oferă o diversitate de gusturi și arome foarte cunoscute și apreciate deja, de la spumante dulci, până la spumante brut – toate create cu aceeași măiestrie. Dacă îți dorești ca de sărbători, să te întorci acolo, unde îți sunt rădăcinile – atunci aceste spumante sunt cele mai potrivite pentru și mai multe emoții.
Datorită lor, ai ocazia să adaugi energie împreună cu ceilalți, pentru că aici vei descoperi arome delicate de coacăză albă, agrișe, fructe tropicale, și gusturi bine-conturate pentru mesele festive. Astfel, fiecare sticlă de spumant devine potrivită pentru petreceri corporative, sărbători trăite în doi sau pentru întâlnirile de familie plănuite de mult timp.
VERO DI MOSCATO – gama care inspiră căldură și vibrații unice
Cauți senzații care să te cucerească de la prima secundă și să-ți ofere armonie din plin?
Atunci alege un melanj perfect între dulce, exotic și totodată floral. Vero di Moscato este creat pentru cei care stăpânesc un spirit romantic, iar gândurile lor fug către momentele pline de căldură și sinceritate.
Aceste spumante sunt create sută la sută din struguri veritabili de muscat și oferă un perlaj fin alături de un adevărat buchet de arome atât de atrăgătoare. Este apreciat pentru simplitatea și originalitatea sa. Produs după metoda renumitului Asti, acest spumant are doar 8 % de alcool, ceea ce te va face să savurezi mult timp cupa de spumant. Îl poți împărți între prieteni, alături de familie sau împreună cu persoana iubită. Un spumant care te va ajuta să impresionezi de sărbători și să oferi tot ce ai mai bun. Indiferent dacă alegi Vero di Moscato Rosé sau Vero di Moscato alb dulce, plăcerea rămâne întotdeauna aceeași. Accesibil în preț și gust de milioane.
Vero di Moscato Rosé a luat Argint la Effervescents du Monde, Franța.
MÉTIER – adaugă explozii de senzații în paharul tău
Trezește nonconformistul din tine și sărbătorește la alt nivel. Împreună cu gama de spumante Métier – Radacini oferă ocazia oamenilor de a sărbători altfel, într-o atmosferă de lux, selectă și foarte delicată. Métier reprezintă excelență și finețe la superlativ – ceea ce înseamnă o gamă de spumante speciale, create din soiuri de struguri atemporale și neobișnuite. Spumant brut alb, rosé și chiar zéro dosage pentru cele mai rafinate gusturi.
Apreciate la nivel mondial, Métier se impune prin gusturi notele sale elegante, complexe, de neuitat. Asemeni unei explozii de artificii în pahar – Métier va fi rețeta perfectă pentru cei care își doresc ca sărbătorile de iarnă să aibă un gust deosebit și memorabil. Dacă prețuiești oamenii și momentele speciale, această gamă de spumante va însemna celebrarea timpului petrecut împreună cu ei. Caută-l, cumpără-l și savurează-l in plin!
Indiferent de ce spumant din gamele Radacini Wines vei alege iarna aceasta, reține că toate sunt potrivite pentru tine și îți pot oferi cu siguranță, plăcere la așteptările tale, fiind cel mai potrivit cadou la fiecare ocazie de a dărui fericire.
Găsește spumantele Radacini în rețelele de magazine și supermarketuri din țară, vinoteci, restaurante dar și în magazinul de firmă în Cricova și bucură-te de prețurile speciale de Sărbători.
RADACINI WINES
Fondată în 2011, Radacini Wines deține în prezent propriile podgorii de peste 800 hectare, cramă în orașul Cricova, laboratoare moderne, echipament de ultimă generație și trei fabrici de prelucrare a strugurilor, în toate regiunile viticole. A obținut în 2020 titlul „Marele Premium pentru merite deosebite în domeniul vinificației” decernat anual de Guvernul RM și ONVV și a reușit până în prezent să aducă peste 100 de premii la competiții internaționale specializate și performanța de a fi prezenți pe rafturi în 20 de țări.
În 2021 Radacini Wines obține, în premieră pentru vinificația din R. Moldova, certificatele de siguranță alimentară BRC și IFS.
Preluat de la: diez.md