trump.jpg
Un sos de soia elaborat în urmă cu 360 de ani se va afla în meniul alcătuit pentru banchetul de stat, care-l va avea ca invitat pe Donald Trump marți în Coreea de Sud și va include și peștele preferat al președintelui american, relatează AFP.

Dineul de la Casa Albastră, un ansamblu de clădiri care înglobează reședința oficială a președintelui sud-coreean la Seul, va include un fel de mâncare format din carne de porc și “un sos de soia delicios de 360 de ani”, a declarat un purtător de cuvânt al palatului prezidențial sud-coreean.

Sosul de soia este unul dintre alimentele de bază ale gastronomiei în Coreea de Sud. Ele sunt concepute de artizani celebri și fermentează timp de decenii, sau chiar secole, și sunt vândute pentru zeci de mii de dolari litrul.

La un salon gastronomic din 2012, un grup de artizani a prezentat un sos fabricat, potrivit lor, în urmă cu 450 de ani, pentru care au cerut o sumă de 100 de milioane de won (77.000 de euro).

Printre alte feluri de mâncare care vor fi servite la dineul de marți va fi și calcanul, peștele preferat al lui Donald Trump.

“Meniul conține mâncare cu arome locale, tradițională, care ar putea fi pe gustul președintelui SUA”, a declarat un responsabil pentru agenția de presă sud-coreeană Yonhap.

Acest banchet contrastează în mare parte cu meniul într-un stil foarte american care i-a fost oferit în Japonia lui Trump de către prim-ministrul Shinzo Abe, cu care liderul de la Casa Albă are relații mult mai călduroase decât cu președintele sud-coreean Moon Jae-In.

La câteva ore după sosirea lui Trump la Tokyo, președintele american și Shinzo Abe au consumat cheeseburgeri cu ketchup. De asemenea, felul principal de mâncare la banchet a fost o friptură.

În meniul dineului de la Seul de marți figurează și creveți pescuiți, potrivit palatului prezidențial, în apropierea unui grup de insule izolate din Marea Japoniei, revendicate atât de Coreea de Sud cât și de Japonia.

Preluat de la: diez.md