pixel.png

Sarcina este o provocare nu doar din punct de vedere psihic, emoţional, financiar şi din punct de vedere al transformărilor care se întâmplă în organism. Pielea, este un organ foarte solicitat în timpul sarcinii. La multe gravide şi proaspete mame apar vergeturi. Am întrebat-o  pe dr. Gilia Oprea, medic primar dermatovenerog ce soluţii sunt pentru a le elimina, dar şi când este momentul oportun pentru a începe prevenţia.

CSÎD: De ce apar la gravide vergeturile?
Dr. Gilia Oprea:
Vergeturile apar atunci când pielea se întinde prea mult, aşa cum se întâmplă pe zona abdomenului, odată cu creşterea fătului ce se dezvoltă în timpul vieţii intrauterine.

Când fibrele de elastină se rup, apar vergeturile

CSÎD: Ce se întâmplă mai exact la nivelul pielii?
Dr. Gilia Oprea:
Sarcina şi modificările hormonale specifice, dar şi predispoziţia genetică sunt factori care pot determina ruperea fibrelor de elastină din ţesutul de susţinere al pielii, cu apariţia vergeturilor.

Vergeturi – cum pot fi prevenite

CSÎD: Cum pot fi prevenite vergeturile la gravide?
Dr. Gilia Oprea:
Pielea unei femei însărcinate trebuie îngrijită, în vederea asigurării unui grad bun de hidratare, prin aplicare de creme hidratante. Astfel poate fi evitată apariţia vergeturilor. Pe zonele care urmează a se destinde suplimentar (abdomen, sâni) este important să se folosească creme dermatocosmetice antivergeturi.

<!– Echipa din Iaşi, dizolvată după 60 de ani! Datorie ridicol de mică în fotbalul nostru–> CITESTE PE EVZ.RO: Echipa din Iaşi, dizolvată după 60 de ani! Datorie…
<!– LOVITURA SUPREMĂ pentru toată România. Pierdem o COMOARĂ de miliarde: Nu vom aștepta la nesfârșit!–> CITESTE PE CAPITAL.RO: LOVITURA SUPREMĂ pentru toată România. Pierdem…

Cum se tratează vergeturile?

CSÎD: Ce tratamente există pentru eliminarea vergeturilor?
Dr. Gilia Oprea:
Iniţial se poate apela la creme tratament pentru vergeturi din farmacie, însă în cazul în care rezultatele nu sunt foarte bune, medicul dermatolog poate recomanda alte tipuri de tratamente: mezoterapie, laser, peelinguri.

Nu lăsa să treacă timp prea mult pentru tratarea vergeturilor

CSÎD: Există un moment potrivit pentru eliminarea vergeturilor provocate de sarcină şi naştere?
Dr. Gilia Oprea:
Cu cât se apelează mai repede la un tratament adecvat, cu atât se pot obţine rezultate mai bune. În ceea ce priveşte tratamentele minim invazive cum sunt laserul, mezoterapia etc., acestea se recomandă a fi efectuate după perioada alăptării.

Preluat de la: csid.ro