Alina Vidican a fost căsătorită cu fostul patron al lui Dinamo, Cristi Borcea, în perioada 2011-2016. Cei doi au împreună doi copii, George și Gloria, însă mariajul lor s-a terminat în perioada în care fostul patron de la Dinamo a ajuns după gratii. După ce au divorțat, Alina Vidican a luat calea Americii, mai exact în Miami, acolo unde s-a stabilit alături de cei doi copii. Cum arată astăzi, la opt ani de la separarea de Cristi Borcea?
Separarea de fostul patron de la Dinamo a făcut-o să sufere enorm pe Alina Vidican, dar nu s-a lăsat dărâmată. După ce s-a mutat în America, blondina l-a cunoscut pe Claude Senhoreti, un milionar din Miami, care este originar din Brazilia.
În 2021, cei doi s-au căsătorit, iar nunta a fost una luxoasă. În prezent, cei doi locuiesc la Miami. Deși fosta soție a lui Borcea stă departe de rețelele de socializare și preferă discreția, partenerul său este destul de activ și postează des fotografii alături de Alina.
Pe contul de Instagram al bărbatului sunt publicate mai multe imagini cu Alina Vidican. Fosta parteneră a boss-ului de la Dinamo este în culmea fericirii alături de pilotul de curse Claude Senhoreti.
„Nunta a fost minunată, a fost obositor, dar minunat. Am renunțat la numele Vidican, mă va chema Senhoreti.”, dezvăluia fosta soție a lui Cristi Borcea pentru Pro TV.
”Am fost binecuvântați să fim împreună, am fost sortiți și este o adevărată plăcere să îmi împart viața cu ea. Nu m-am gândit că mă voi mai căsători în viața asta, dar am întâlnit-o pe ea, era foarte pasionată de mașini, mai ales de curse, și am zis că nu pot să las să treacă o asemenea femeie”, spunea Claude Senhoreti, la scurt timp de la nunta cu Alina Vidican, la Pro TV.
Totodată, Alina Vidican pare destul de schimbată și este transformată total de intervențiile estetice. Se pare că divorțul de Cristi Borcea a făcut-o pe blondină să apeleze la medicului estetician și să-și schimbe complet înfățișarea.
Fosta soție a lui Cristi Borcea este de nerecunoscut acum față de perioada când apărea plângând pe canapeaua de la Măruță, povestind despre mariajul eșuat cu Borcea. A mai pus câteva kilograme, însă arată în continuare destul de bine, semn că mariajul cu Claude îi priește de minune. În plus, Alina și-a făcut mai multe intervenții la față, iar diferențele se văd cu ochiul liber.
Sursa foto: instagram Claude Senhoreti
Preluat de la: csid.ro