Suntem în crugul toamnei, ceea ce înseamnă o parte poetică: gutui, must, lumină și culori aprinse la amiază, dar și o parte sâcâitoare: reumatismele. Faptul că termenul „reumatism” nu mai este demult recunoscut de academiile medicale (înlocuit în mare măsură cu „artroză” și „artrită”), nu face mai suportabile crampele, înțepenelile și durerile. Prin urmare, încotro ar fi cazul să se îndrepte omul cu aceste neplăceri? Cristian Carîp, specialist în nutriție, osteopatie și medicină energetică chinezească, a explicat cum ajută osteopatia și când să apelăm la ea.

Situarea individului în spațiul înconjurător, capacitatea de a se deplasa armonios, absența durerilor sunt elemente de bază ale stării de bine. Osteopatia permite menținerea echilibrului între segmentele corpului, eficientizarea mișcării prin acțiune asupra articulațiilor, mușchilor, tendoanelor. Ea permite fluxuri energetice armonioase, eliminarea durerii și a limitărilor de mobilitate.

Osteopatia este o metodă terapeutică găsită empiric de un american, Andrew Taylor Still, în secolul al XIX- lea (1874). În linii mari, principiul osteopatiei este următorul: se consideră organismul ca un ansamblu unitar; coerența și funcționarea lui armonioasă depind de poziționarea fiziologică a segmentelor, unele în raport cu celelalte, și de mobilitatea lor relativă. În aceste condiții, corpul întreg este capabil de autocontrol și de reechilibrarea funcțiilor sale.

Ideea nu este tocmai nouă; în Egiptul antic, coloana este atributul major al zeului suprem, Ptah, preluat ulterior de succesorul său, Osiris. Este interpretată ca simbol al coloanei vertebrale, iar de armonia ei depinde cea a corpului fizic. În cazul zeilor, armonia lor o determina pe cea universală. Ca să revin la oameni, o să evoc un episod mai vechi din familia mea: odată, de Crăciun, un văr de-al bunicului ne-a anunțat cu satisfacție că s-a lăsat călcat de urs. După intervenția plantigradului (mamifer care umblă călcând pe toată talpa), durerile de spinare îi dăduseră pace și a putut participa activ la pregătirile festive.

Continuând cu subiectul nostru, intervenția blândă asupra microluxațiilor dintre vertebre constituie baza chiropracticii, ramură oarecum dizidentă a osteopatiei. Chiropractica se concentrează pe armonia coloanei vertebrale și o face fără binecuvântarea prealabilă a medicului. E drept că învățământul respectiv, cu durata de 4-5 ani, cuprinde o sumă impresionantă de noțiuni de anatomie și fiziologie. În ceea ce privește osteopatia, ea nu se limitează la coloană, ci se adresează tuturor structurilor neuro-musculo-scheletice (trunchi și membre). Versiunile ei mai specializate aplică principiul de poziționare și libertate de mișcare la organele interne (osteopatia viscerală) și principiul libertății de circulație a lichidului cefalo-rahidian (osteopatia craniană) – lucru în măsură să influențeze serios psihicul pacientului.

Includerea științei medicale în școlile de osteopatie (prima, fondată de Still, în 1874, în Missouri – USA) a fost urmată de o muncă minuțioasă de suprapunere a principiilor osteopatiei, inițial empirice, cu cele ale științei medicale. Rezultatul a fost recunoașterea acestei practici ca metodă de tratament paramedical de către Organizația Mondială a Sănătății, cu preluarea definiției corpului ca „unitate funcțională dinamică”, capabilă de „autocontrol și autoreglare”. Practica osteopatică a fost ulterior legalizată în numeroase țări, prima fiind Marea Britanie, în 1990.

De ce am început evocând toamna și sezonul rece? Fiziologia a integrat, de mai bine de jumătate de secol, ideea funcționării ciclice a organismului, precum și pe cea a influenței factorilor de mediu, cum sunt temperatura sau umiditatea și chiar a factorilor electro-magnetici. Știința medicală occidentală ezită în aprofundarea și transpunerea în practică a rezultatelor studiilor dedicate acestor parametri. Medicina tradițională chineză (și, mai larg, orientală), având la bază noțiunea de energie, le-au integrat încă de la început, ceea ce înseamnă de peste trei mii de ani.

Apariția sau recidiva periodică a durerilor articulare, a limitărilor de mobilitate, dar și a inflamației care poate afecta țesuturile moi (mușchi, tendoane) sau organele interne este logică, în cadrul abordării energetice a fiziologiei. Umiditatea, scăderea temperaturii, vântul – specifice anotimpului rece – influențează fluxurile energetice, cu repercusiuni asupra structurilor neuro-musculo-scheletice, ca și asupra celor viscerale, toate vizate de practica osteopatică.

Justificarea fiziologică se află în cercul vicios de la originea majorității afecțiunilor psihosomatice: leziuni (inclusiv micro-leziuni sau chiar anomalii celulare) – inflamație – durere – spasm – limitare funcțională. Afirmația că „durerea întreține inflamația și inflamația întreține durerea” a devenit clasică.

În esență, așadar, prin repoziționarea corectă a segmentelor corporale, osteopatia este eficientă în reducerea durerii și a inflamației. Ea poate restabili fluxurile energetice normale. Stagnarea energiei este una dintre marile cauze de boală, conform preceptelor medicinei energetice.

Considerând impactul psihic al suferinței și faptul că ea poate destructura ciclurile biologice, începând cu cel somn-veghe, se adeverește că practica osteopatică poate aduce răspunsuri unei multitudini de probleme: dureri cronice, în primul rând musculare și/sau articulare, cefalee (durerea de cap), rigidizarea articulațiilor cu limitarea mobilității. În afara afecțiunilor reumatismale (inflamatorii sau degenerative), osteopatia este indicată la recuperarea în traumatologie, după chirurgie ortopedică, precum și în cazuri ce țin de chirurgia generală, inclusiv cea viscerală.

Practica osteopatiei fiind supusă controlului medical, specialistul osteopat trebuie să fie capabil de a interpreta datele medicale furnizate de pacient: examene biologice de sânge, radiografii sau alte rezultate de imagistică (CT, RMN, ecografie). El poate, de asemenea, evalua eventualele interacțiuni dintre practica sa și tratamentele medicale preexistente. Această competență și colaborarea cu medicul curant garantează securitatea gestului osteopatic.

Colaborarea cu practicieni din zona de psihologie – psihoterapie permite, atunci când este cazul, abordarea integrativă a pacientului. Nu de puține ori, eliberarea unei tensiuni musculare, dispariția unei dureri sau „simpla” recentrare a atenției asupra schemei corporale permit o ameliorare a stării psihice, cu beneficii importante pentru pacient. Depresia, stresul, burnout-ul, tulburările de somn pot fi mult atenuate prin combinația de practici din psihoterapie și osteopatie.

Două idei în loc de concluzie ar putea fi acestea:

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro