cros.jpg

Asociaţia Cluburilor Lions, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, organizează în Capitală cel mai mare cros în sprijinul pacienţilor cu epilepsie din ţara noastră.  „Epilepsy Challenge” s-a desfăşurat deja în 9 oraşe din România. În Bucureşti, crosul va avea loc duminică, 28 octombrie 2018, ora 10:00, în Parcul Herăstrău.

Epilepsia este afecţiunea sistemului nervos central care permite apariţia unor crize tranzitorii ce tulbură activitatea cerebrală, însă, între crize, pacienţii sunt şi se comportă de cele mai multe ori normal. Oficial sunt înregistrate 130.000 persoane cu epilepsie, dar numărul real în România se apropie de 400.000. Persoanele cu epilepsie evită să discute despre suferinţa lor, nu se prezintă la medic sau minimizează consecinţele bolii, deseori de frica stigmatului social, de teama pierderii locului de muncă sau a dreptului de a conduce un autovehicul.
Epilepsia nu este doar o problemă medicală, ea este, în fapt, o problemă socială, pentru că  provoacă o suferinţă imensă pentru pacienţi şi membrii familiilor lor.
De multe ori, cei din jur aleg să-i judece şi să-i excludă pe cei în cauză în diferite forme, în loc să-i înţeleagă şi să le fie alături permanent, neoferindu-le suportul necesar.

Epilepsie – aleargă pentru susţinerea bolnavilor de epilepsie

La crosurile organizate anul acesta în Timişoara (26 mai), Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Craiova, Sibiu, Targu-Mures (2 iunie), Craiova şi Cluj Napoca (16 iunie) au fost invitaţi să participe atât profesioniştii din domeniul sănătăţii – medici, farmacişti, asistenţi medicali – cât şi publicul larg ce manifestă solidaritate faţă de semenii noştri care se confruntă cu această afecţiune.
Scopul acestei acţiuni este să strângă fondurile necesare înfiinţării de noi Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în diferite zone geografice din România, conectate atât între ele, cât şi cu centre universitare din ţară şi din străinătate.
 

<!–

Formul de quiz

–>

Epilepsie – telemedicina – o nouă abordare în tratarea acestei boli

Proiectul Telemedicina în Epilepsie a fost iniţiat în 2016 de către un grup de medici, susţinut de Asociaţia Cluburilor Lions România şi sponsori. Există încă diferenţe majore între modurile în care se abordează problema epilepsiei în arii geografice din ţară, atât din cauza echipamentelor medicale, cât şi a gradului de pregătire a personalului medical. Telemedicina în epilepsie oferă şansa oricărui pacient  la un diagnostic timpuriu şi corect al formei de epilepsie, la monitorizarea evoluţiei în timp, acasă sau cât mai aproape de casa pacientului, care nu va mai fi nevoit să facă drumuri lungi şi costisitoare spre centrele universitare. Practic, un pacient dintr-un oraş îndepărtat, dintr-o zonă slab deservită medical are şansa de a fi consultat de un specialist din ţară sau din străinătate cu mare experienţă”, a declarat dr. Bogdan Florea, coordonatorul proiectului Telemedicina în Epilepsie din România.

La ora actuală, proiectul este funcţional în 7 cabinete existente deja în Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Sibiu, Bacău, Suceava, Timişoara. Acest proiect apropie cât mai mulţi oameni de o idee îndrăzneaţă, aceea de a dezvolta reţeaua de Telemedicină în Epilepsie prin înfiinţarea de noi Centre de Epilepsie şi Monitorizare în cât mai multe zone geografice din România!
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul: http://www.epilepsychallenge.ro/proiectul-telemedicina-in-epilepsie.

Preluat de la: csid.ro