67250023_885911325099348_1767656067694592000_n.jpg
Alexandra, o tânără de 15 ani din România, a fost văzută ultima oară miercuri dimineață, când s-a urcat într-o mașină de ocazie, așa cum făcea de fiecare dată când mergea acasă, în Dobrosloveni, de la meditațiile pe care le făcea în Caracal. Un drum de nici zece minute cu mașina, în mod normal. Numai că tânăra nu a mai ajuns acasă. Familia a căutat-o până joi dimineața, când părinții disperați au cerut ajutor.

La scurt timp de la înregistrarea dosarului, fata a încercat cu disperare să își salveze viața și a reușit să sune la 112. Le-a spus operatorilor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și de la Poliție că este sechestrată, dar nu știe unde, transmite digi24.ro.

#Polițiștii au așteptat până dimineața

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că poliţiştii din Caracal ştiau locaţia în care se afla principalului suspect, un mecanic auto din orașul Caracal, în vârstă de 66 de ani, încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, aşa cum le permitea legea, ci au preferat să aştepte autorizaţie de percheziţie pentru dimineaţa.

Ca urmare a intervenției defectuoase, chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a fost demis, iar prim-minstra României, Viorica Dăncilă a anunțat că a mai cerut demiterea prefectului și a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt.

Pe parcursul desfășurării perchezițiilor, în locuința suspectului, dar și în hala dezafectată de lângă, anchetatorii au descoperit haine, dar și bijuteriile pe care le purta fata de 15 ani, recunoscute deja de părinți.

Reporterul Digi24 a fost în localitatea victimei. Vecinii îngroziți i-au povestit că nu e prima oară când fete credule, care se urcă în mașina mecanicului de 66 de ani, au probleme. Ba chiar spun că familia l-ar fi părăsit în urmă cu mai mulți ani.

Anchetatorii cred că același bărbat, care până acum a respins toate suspiciunile, ar fi în spatele dispariției (în aceeași regiune) a unei alte tinere, de 19 ani, în urmă cu trei luni. Polițiștii iau în calcul că bărbatul ar putea sta în spatele dispariției unei a treia fete. Această ipoteză se verifică în dosarul deschis.

În timp ce instituțiile din România se ocupă de expertiza probelor găsite acasă la bărbatul din Caracal (oase, dinți, bijuterii și haine de femei), la București e protest. Manifestația a fost anunțată pentru ziua de azi, ora 18:30. Mesajul protestatarilor este următorul: „Corupţia Ucide! Din nou! Să ne iertaţi, Mihaela şi Alexandra!”.

De asemenea, subiectul a devenit viral pe rețelele de socializare, unde oamenii pe de o parte acuză sistemul corupt din România, iar pe de altă parte dau vina pe indiferența fiecărui cetățean.

Protest va fi și la Chișinău. Organizatorii evenimentului cheamă oamenii în stradă pentru a se solidariza.

„România este zguduită de un nou caz de crimă față de femei/fete! Incompetența autorităților a scos oamenii din România în stradă, după ce un bărbat a omorât două fete. Să ne solidarizăm cu un manifest pașnic în fața Ambasadei RO, duminică 28 iulie, ora 11:00, fiecare poate avea un mesaj pe pancartă, să aducă flori/lumânări, să comemorăm toate femeile/copiii/fetele care sunt omorâte iar din păcate de cele mai multe ori lucrurile nu se mișcă întru securitatea lor și a fiecăruia din noi. Ieșim la manifest pașnic”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook.

Preluat de la: diez.md