Mulţi dintre tineri sau copii se confruntă cu gânduri de suicid, chiar dacă acestea sunt confundate cu tulburările de comportament specifice adulţilor. Teama morţii este unul dintre subiectele mai puţin, poate spre deloc, abordate la şcoală şi în familie, iar răspunsurile pe care tinerii şi cei mici le caută pe Internet sunt mai mult toxice decât folositoare.

 

Psihologul Lenke Iuhoş este de părere că există o contradiţie între realitate şi credinţă, conform căreia tinerii nu sunt trişti, nu au de ce să fie supăraţi sau nu au motive să se simtă retraşi.

 

“Există îngrijorător de multe studii sociologice care arată că tinerii ar putea opta pentru suicid ca soluţie pentru problemele lor. Aceste probleme se întind în zona familială, socială, şcolară sau chiar individuală. O scenă clară, care poate duce copilul sau adolescentul cu gândul la moarte are următoarele elemente care apar de multe ori legate: abuzuri, conflicte în famile, standarde ridicate impuse de familie şi şcoală, dificultate de adaptare, de socializare, sentimentul de singurătate, neajutorarea, lipsa de speranţă, dificultăţi în rezolvarea problemelor, boli incurabile”, explică psihologul.

 

Adulţii şi părinţii copiilor au puterea să identifice situaţiile de risc, în care tinerii se îndreaptă spre moarte. Deşi este foarte dificil să recunoşti un copil cu risc de suicid, anumite semnale de comportament pot fi comunicate adulţilor, aceştia la rândul lor ajungând la concluzii care evită riscul cu moartea.

 

“De multe ori, adulţii cred că tânărul e obosit, e stresat, suferă din dragoste, apoi îi trece. Mulţi se bazează şi pe copilăria lor, pe experienţele din copilăria lor, astfel se ascund să vadă pericolul: neliniştea copilului. Copiii şi adolescenţii îşi exprimă în mod incert şi neclar intenţiile, dorinţele lor pe moment, ceea ce face dificilă observarea problemei, mai ales în contextul în care diferenţele de semnalmente dintre generaţii sunt mai mult decât evidente. Astfel, două elemente pe lângă care planul de suicid poate să se concretizeze sunt neclaritatea comportamentelor copiilor şi neatenţia noastră,  ca adulţi”, explică specialistul.

Tentativele. O tentativa eşuată duce la consecinţe grave, aceasta fiind urmată de comportamente precum consumul de alcool sau ţigări, înfometarea, retragerea etc. Astfel, tânărul se pregăteşte pentru o următoare încercare de suicid.

 

“Mulţi cred că, dacă adolescentul a trecut printr-o tentativă, din cauza experienţei dureroase, acesta nu va mai încerca a doua oară. Nu e chiar aşa de simplu de uitat. Orice început poate avea urmări. O tentativă anterioară eşuată duce în majoritatea cazurilor la consecinţe grave, în special din cauza amplificării frustrărilor generate de eşuare. După tentativele eşuate, pot apărea comportamente uşor observabile: consumul de substanţe, alcool sau ţigări, înfomătarea, ieşirea în evidenţă reprezentată prin retragere sau euforie exagerată, de scurtă durată. În multe cazuri, sunt etape prin care tânărul se pregăteşte psihic pentru o altă tentativă”, este de părere psihologul Lenke Iuhoş.

 

Ameninţări. Mesajele cu un conţinut bizar care nuanţează moartea trebuie luate în serios de adulţi şi părinţi. ”Nu vreau să mai trăiesc!”, ”Nu mai pot aşa!” sunt doar câteva exemple.

 

„În primul rând, în niciun caz nu este acceptabilă gluma pe baza acestor afirmaţii. Aceeaşi importanţă are şi excluderea pedepsei pentru astfel de afirmaţii. În astfel de situaţii părinţii trebuie neapărat să ofere copilului suport prin comunicare şi prezenţă activă”, explică specialistul.

 

Comportamente atipice. Starea de nemulţumire, epuizare, de nepreţuire a copiilor şi adolescenţilor se manifestă la nivelul ochilor şi grimaselor acestora.

 

“Comportamentele clare, care nu sunt caracteristice personale, precum agresivitatea fizică şi verbală, chinuirea animalelor, schimbări bruşte de comportamente, sunt semnale care vorbesc despre pericol. Pedeapsa accentuează suferinţa. În astfel de cazuri empatia ajută mult colaborarea, deciziile luate împreună, rezolvarea problemelor în colaborare cu părinţii şi profesorii. Este benefic pentru copil ca acesta să simtă că nu este singur în suferinţa lui”, explică Lenke Iuhoş.

 

Izolarea. “Durerea se trăieşte în singurătate, iar singurătatea la copii duce la retragere faţă de prieteni. Durerea lor este atât de puternică încât ei se devalorizează nedorind să deranjeze, să solicite ajutor şi se retrag în lumea lor ascunsă. Refuză chiar să părăsească casa.  Îşi caută răspunsuri. Negăsindu-le sau găsind nişte răspunsuri nerealiste, aceştia se gândesc la ce rost mai au să trăiască”, spune specialistul.

 

Depresia. Depresia poate apărea chiar şi în cazul copiilor şi adolescenţilor, chiar dacă noi credem că nu  duc lipsă de nimic.

 

“Semnele depresiei persistă mai mult de două săptămâni. Apar comportamente care ies din tiparul de trai al copilului sau adolescentului, tipar care indică starea de neputinţă. Apare lipsa poftei de mâncare, stare de apatie, dezinteres pentru activităţile plăcute, oboseală accentuată, insomnii, dificultăţi de adormire sau somn mult şi adânc, probleme şcolare, scăderea performanţelor academice. Se simte nevoie acută de ajutor de specialitate”, explică psihologul.

 

Abuzul de substanţe. Înainte de actul suicidar, în multe cazuri se arată un număr mare de adolescenţi care au consumat substanţe.

 

Renunţarea. Acest pas ţine de dispariţia simţului proprietăţii. Renunţă la obiectele de valoare, lucrurile pe care le deţine şi nu-şi doreşte noutăţi. În acest caz, părinţii au datoria să acţioneze imediat şi să apeleze în scurt timp la specialişti.

 

Preocuparea. “În faza de depresie acută, apar desene cu simboluri de moarte, poezii, muzică cu nuanţă tristă, postări cu mesaje triste, cu poze triste. Copilul deschide discuţii despre moarte, existenţă, nefiinţă. Primul pas de ajutor este comunicarea deschisă, calmă cu copilul sau adolescentul. Chiar dacă la prima încercare refuză această opţiune, schimbarea atitudinii şi a stilului de comunicare din partea adultului va fi imediat resimţită de acel copil şi va lăsa să se discute cu el; chiar dacă foarte vag, dar şi acesta este deja o reuşită din partea noastră. Cuvintele alese cu drag şi înţelepciune vor ajuta copilul, adolescentul preocupat de suicid măcar să vadă, dacă nu mai mult, că problemele apar ca acestea să fie rezolvate. Retragerea, tristeţea, neputinţa nu îşi au rostul în astfel de momente. Important e să afle şi să ştie că nu au de unde să cunoască totul, iar obiectivul nostru este de a-i lăsa să se apropie de noi pentru a se simţi în singuranţă. A nu discuta despre o problemă nu înseamnă dispariţia ei”, explică specialistul.