O analiză a tuturor studiilor publicate în 2016 despre copiii cu afecţiuni renale cronice a scos la iveală faptul că majoritatea acestora ar putea avea o capacitate intelectuală mai redusă decât populaţia de aceeaşi vârstă.
Dintre copiii cu boli de rinichi de la uşoare la moderate, cei cu transplant de rinichi şi cei care fac dializă, aceştia din urmă au înregistrat cele mai mici scoruri la testele de inteligenţă. Deficienţele au fost evidente atât la capitolul memorie, cât şi la atenţie şi la tot ceea ce ţine de executarea unor sarcini date.
Pentru a aprofunda aceste informaţii, medicul Kerry Chen, de la The Centre for Kidney Research, University of Sydney, din Australia, împreună cu colegii săi au examinat tot ce s-a publicat în 2016 pe această temă. Analiza a inclus un număr de 34 de studii, care au avut ca subiecţi 3000 de pacienţi cu boli cronice renale cu vârsta de sub 21 de ani.
Analiza a scos la iveală faptul că aceşti copii ar putea avea capacităţi cognitive mai scăzute şi rezultate academice sub medie. IQ-ul copiilor cu boli cronice de rinichi este clasificat ca fiind la nivelul inferior al intervalului mediu. În comparaţie cu restul populaţiei, diferenţa este de 10,5 puncte – 9,39 la copiii cu boli de rinichi de la uşoare la moderate, 11,2 în cazul celor cu transplant de rinichi şi 16,2 la pacienţii aflaţi pe dializă. Comparaţiile directe au arătat că pacienţii cu forme uşoare până la moderate şi aceia cu transplant de rinichi au înregistrat cu 11,2, respectiv 10,1 puncte mai mult la testele de inteligenţă faţă de copiii care fac dializă. Copiii cu boli cronice de rinichi au înregistrat scoruri mai mici la testele de memorie şi la testele şcolare la matematică, citire şi scriere.
“Cercetările noastre sunt utile pentru că acestea oferă informaţii relevante pentru zonele cognitive unde trebuie lucrat mai mult cu aceşti copii, mai ales în cazul celor care fac dializă”, spune doctorul Chen. “În plus, explică de ce rezultatele la învăţătură ale copiilor cu boli cronice de rinichi sunt inferioare faţă de a celorlalţi copii şi ce se poate face în cazul lor”.
Sursa: sciencedaily.com
Foto: 123rf.com
Preluat de la: csid.ro