ivanka_trump_1.jpg
Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka, va primi un birou la Casa Albă, potrivit unui oficial al administraţiei Trump, influenţa acesteaia asupra liderului de la Casa Albă născând controverse, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, antreprenoarea nu va avea o funcţie oficială sau un salariu când va lucra în Arpia de Vest – centrul puterii executive.

Reprezentatul de la Casa Albă a confirmat şi zvonurile din presă că Ivanka, în vârstă de 35 de ani, va avea acces şi la informaţii clasificate.

Ivanka va îndeplini rolul de „ochi şi urechi” pentru Donald Trump în timp ce îl va consilia pe preşedintele SUA, a declarat avocatul acesteia, citat de Politico.

Săptămâna trecută, Ivanka a discutat cu cancelarul german Angela Merkel, în timpul vizitei acesteia în SUA.

Ivanka, care are propriul său brand de modă, se va alătura astfel soţului său, Jared Kushner, consilier al preşedintelui. Influenţa cuplului asupra liderului SUA a ridicat o serie de întrebări asupra uei posibil conflict de interes, dar şi discuţii asupra faptului dacă există delimitări clare între afacerile şi activităţile politice ale familiei Trump.

De la depunerea jurământului lui Donald Trump din ianuarie, Ivanka a participat la întâlniri cu lideri mondiali, printre care prim ministrul canadian, Justin Trudeau şi cancelarul german, Angela Merkel.

Preluat de la: Diez.md