pixel.png

Ce poate fi mai frumos decât un orgasm? Încă un orgasm. Şi încă un orgasm şi tot aşa. Mai exact, o experienţă dusă la extrem, lucru de care corpul unei femei este capabil, mai ales dacă are alături partenerul ideal care să o aducă în acel punct. În timp ce pentru multe femei două orgasme consecutive sună a basm, există altele care experimentează un ”fenomen” mult mai intens: cocktailul de orgasme.

Ce este? Ei bine, amestecul de orgasme apare atunci când clitorisul este stimulat atât pe interior, cât şi pe exterior, senzaţia devenind tot mai accentuată. Clitorisul are două capete. Unul dintre ele este cel de la exterior, pe care oricine (aşa se crede) îl cunoaşte, şi un altul intern, aflat în apropierea punctului G. Acesta poate fi stimulat cu ajutorul degetului, penisului sau a unei jucării sexuale.

În urma unor date publicate în Jurnalul de Terapie Sexuală şi Mariaj, se pare că doar 18% dintre femei experimentează orgasmul doar din penetrare, în timp ce peste 36% dintre femei, susţin că stimularea clitorisului este necesară pentru a avea orgasm în timpul actului sexual. Aşadar, cu ajutorul amestecului de orgasme nu va mai fi nevoie de una sau de alta datorită intensităţii resimţite în corp, mult mai pătrunzătoare decât dacă ar fi stimulată o singură zonă. În urma acestui orgasm există posibilitatea declanşării anumitor mişcări involuntare ale corpului şi contracţii ale regiunii pelviene. De asemenea, excitarea va ajunge la cote maxime, iar astfel va avea loc şi ejacularea feminină, cunoscută şi ca ”squirt”.

<!–

Formul de quiz

–>

Cea mai bună parte? Orice femeie poate avea parte de acest cocktail de orgasme. La fel cum oricine poate avea dureri de cap, orice persoană care are un clitoris îl poate stimula atât intern, cât şi extern.

Cum să obţii amestecul de orgasme

Întotdeauna este mai uşor de spus decât de făcut. Pe lângă regulile obişnuite aplicate obţinerii unui orgasm- relaxarea, comunicarea cu partenerul- există alte câteva aspecte de care trebuie să se ţină cont şi să fie introduse în ”repertoriu”. În primul rând, partenerul trebuie să atingă, să stimuleze în acelaşi timp ambele părţi ale clitorisului. Orice poziţia care presupune contactul vizual între parteneri permite bărbatului stimularea externă a clitorisului în timpul penetrării, prin frecarea lui. Această dublă stimulare  va aduce femeia mai aproape de orgasm. Poziţii ideale? Misionarul, cowgirl (femeia deasupra), linguriţa.

Un alt aspect foarte important ţine de respiraţie, care ajută la accentuarea senzaţiilor, datorită prezenţei terminaţiilor nervoase ale vaginului, care se află în strânsă legătură cu creierul prin inimă, plămâni şi sistem digestiv şi, de asemenea, conectate de voce, limbă şi muşchii faciali. Clitorisul are 8000 de terminaţii nervoase, iar odată activate senzaţia poate fi una dusă la extrem.

Trucuri pentru a obţine acest tip de orgasm? Practică, practică, multă practică. Odată obţinut, partenera va tânji după el cu fiecare partidă!

Preluat de la: csid.ro