tiktok.jpg
Utilizatorii platformei TikTok vor putea, foarte curând, să posteze filmări de trei ori mai lungi decât până acum. TikTok anunţă că a început să ridice limita clipurilor care pot fi postate, de la un minut, la trei minute.

În următoarele săptămâni, toţi utilizatori reţelei sociale vor putea publica clipuri de până la trei minute. Compania chineză spune că este necesară creşterea limitei pentru a da mai multă libertate creatorilor de conţinut, scrie adevărul.ro.

O altă explicaţie ar fi că filmările mai lungi implică şi mai multe reclame. Filmările de până la trei minute au fost testate în cadrul platformei începând cu luna decembrie. Acestea erau permise pentru un număr limitat de categorii, precum cea culinară, fiind vizibile, la fel, pentru un mic număr de utilizatori. Nu se ştie, deocamdată, în ce fel va fi modificat algoritmul de rank-are, după creşterea limitei. Este posibil ca, datorită faptului că ajută la creşterea timpului petrecut în reţea, clipurile mai lungi să fie favorizate şi să ajungă mai vizibile în cadrul reţelei.

TikTok are peste un miliard de utilizatori la nivel global, cei mai mulţi dintre aceştia fiind tineri. Categoria de vârstă dominantă este 15-25 de ani.

Urmărește canalul nostru de TikTok AICI.

Preluat de la: diez.md