Omul de afaceri Silviu Prigoană a încetat din viață pe 12 noiembrie 2024, în timp ce lua masa într-un restaurant din zona Bran, județul din Brașov. La început, s-a vehiculat ipoteza că acesta ar fi murit că s-ar fi înecat cu mâncare, însă raportul medicilor legiști indică o altă cauză a decesului. Afaceristul s-a stins din viață în urma unui infarct. După moartea lui, s-a adus în discuție pensia uriașă pe care o încasa. 

Silviu Prigoană încasa o pensie de contribuție de aproximativ 11.000 de euro (echivalentul a 37.000 de lei), iar, conform legislației, copiii minori ai acestuia au dreptul la o pensie de urmaș ce reprezintă 75% din valoarea pensiei pe care o primea acesta. Drept urmare, fiecare dintre copii va primi aproximativ 4.000 de euro lunar.

Pensia de urmaș este calculată pe baza punctelor de pensie acumulate de persoana decedată. Aceasta poate fi acordată pentru mai multe tipuri de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate de gradul I sau pensia de urmaș în cazul unui deces survenit înainte de îndeplinirea condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă.

În cadrul unei emisiuni, Silviu Prigoană dezvăluia că pensia sa lunară se ridica la 37.000 de lei.

„Nu mai avea foarte mulți bani, dar nu mai avea nici prieteni foarte mulți din cauza acestui lucru. Și nici afaceri foarte multe nu mai avea, pentru că el a avut o perioadă cam de 10 ani… a ieșit complet din administrarea firmelor lui. A zis: «Faceți acolo ce vreți, eu vreau suma respectivă asigurată și cu pensia pe care o am, mă descurc foarte bine»! Era vorba de aproximativ 50.000 de euro pe care îi primea lunar”, a afirma Cătălin Hideg în cadrul unei emisiuni de la un post TV, scrie protv.ro. 

Sursa foto: captură video

Preluat de la: csid.ro