Tot mai multe voci din comunitatea medicală şi ştiinţifică acuză autorităţile americane de cenzură şi hărţuire. O nouă controversă s-a ridicat în privinţa tratamentelor aplicate în combaterea COVID-19 şi mai mulţi practicieni medicali recomandă administrarea intravenoasă de vitamina C pentru pacienţii internaţi. Iată ce spun doi medici din Statele Unite care susţin că mesajele lor sunt sistematic cenzurate.
Pe 23 aprilie, agenţii FBI au atacat clinica Allure Medical din Shelby Township, Michigan. Vizita a venit la scurt timp după ce Allure a anunţat că tratează pacienţii cu COVID-19 folosind terapia intravenoasă cu vitamina C, „cu rezultate foarte bune”.
Acuzaţii privind tratamente neprobate
Într-un comunicat de presă, fondatorul clinicii, doctorul osteopat Charles Donald Mok a fost acuzat de fraudă în domeniul asistenţei medicale. O plângere de 47 de pagini susţine că dr. Mok a fost angajat într-o schemă înainte şi în timpul pandemiei coronavirusului de a depune cereri false de decont la serviciile de asigurări medicale.
<!–
Formul de quiz
–>
O purtătoare de cuvânt a FBI a declarat că operaţiunea grupului de lucru a făcut parte dintr-o anchetă a Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane pentru tratamente neprobate, utilizate în mod expres pentru COVID-19.
Totuşi, reprezentanta FBI nu a putut confirma dacă investigaţia a privit şi promovarea de către dr. Mok a tratamentului cu vitamina C în combaterea COVID-19.
Care este legătura dintre vitamina C şi mesajele cenzurate
Un alt specialist, dr. Andrew W. Saul, spune că vitamina C poate ajuta la tratarea şi protejarea oamenilor de COVID-19 şi cunoaşte numeroşi doctori care se confruntă cu exemple similare de intimidare şi cenzură pentru că au declarat că vitamina C poate ajuta pacienţii care suferă de COVID-19.
Dr. Saul este fondatorul şi redactorul Serviciului de ştiri ortomoleculare (ONS) – o organizaţie care promovează utilizarea substanţelor naturale pentru organism pentru a aborda bolile. Din ianuarie, dr. Saul a trimis mai multe comunicate de presă pentru a împărtăşi studii şi dovezi clinice care demonstrează succesul tratării COVID-19 cu vitamina C. Dar el spune că mesajul său este cenzurat în mod repetat.
Există, în momentul de faţă, o lungă listă de studii care analizează efectele vitaminei C asupra unei serii de afecţiuni şi procese biologice, de la răspunsul imun la boala neurodegenerativă. Deşi vitamina nu se dovedeşte întotdeauna eficientă, de multe ori arată rezultate promiţătoare în mai multe condiţii, în mare parte datorită calităţilor sale antioxidante.
Pancreatita acută, tratată cu doze mari de vitamina C
Dr. Enqian Mao, şeful unui departament de medicină de urgenţă la un spital important din Shanghai, a petrecut peste un deceniu tratând cu succes pacienţii cu pancreatită acută, sepsis, precum şi cu afecţiuni chirurgicale şi de altă natură, cu doze mari de vitamina C.
Echipa lui Mao a început să trateze pacienţii cu COVID-19 cu acelaşi regim de doză mare (aproximativ 10.000 mg până la 20.000 mg de vitamina C intravenoasă). Toţi cei 50 de pacienţi, care au variat de la moderat la sever, s-au recuperat. Un caz deosebit de sever a primit 50.000 mg pe o perioadă de patru ore şi s-a îmbunătăţit rapid. Nu au fost raportate efecte secundare.
Rezultatele au fost publicate în Jurnalul chinez de boli infecţioase şi, în consecinţă, autorităţile din Shanghai au recomandat oficial vitamina C intravenoasă pentru pacienţii cu COVID-19. În martie, medici din toată lumea s-au alăturat doctorului Mao într-o conferinţă video pentru a discuta despre protocolul său. Dar dr. Saul spune că raportul a fost blocat de Facebook ca fiind fake news.
Dr. Saul: „Cenzura face rău sănătăţii publice!”
În martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat guvernele tuturor naţiunilor să nu promoveze remedii nedovedite şi potenţial periculoase în ceea ce priveşte COVID-19.
CEO-ul YouTube, Susan Wojcicki, a declarat că vor interzice orice conţinut care conţine sfaturi medicale ce contrazic recomandările OMS pentru coronavirus.
„Orice mesaj de genul: ia vitamina C, ia turmeric, te vom vindeca sunt exemple de încălcare a politicii noastre”, a spus ea.
Dr. Saul spune că cenzurarea celor care recomandă sau consumă vitamina C nu protejează pe nimeni şi face rău doar sănătăţii publice. El spune că medicii folosesc de zeci de ani doze mari de vitamina C împotriva diferitelor virusuri.
„Nimic nu este dovedit că funcţionează împotriva COVID-19, pentru că este un virus nou”, a spus dr. Saul. „Avem o boală pentru care nu există niciun vaccin şi nu există un medicament specific, dar unii practicieni au arătat deja drumul. Singura mişcare morală şi acceptabilă din punct de vedere etic este să folosim la maximum informaţiile pe care le avem deja.”
Vitamina C este singura care are efecte adverse minore
Toată lumea este de acord că o doză zilnică modestă de vitamina C este esenţială pentru o sănătate bună. Unii experţi medicali sugerează că mega doze ar putea fi dăunătoare, dar institutele naţionale de sănătate susţin că vitamina C „nu ar provoca efecte adverse grave la aporturi mari. Cele mai frecvente plângeri sunt diareea, greaţa, crampele abdominale şi alte tulburări gastrointestinale din cauza efectului osmotic al vitaminei C neabsorbit în tractul gastrointestinal.”
Vitamina C şi infecţiile virale
Există o serie întreagă de documente despre utilizarea vitaminei C ca antiviral în anii ’40. Dr. Frederick Robert Klenner, un medic pneumolog din Carolina de Nord, a tratat cu succes bolnavii de poliomielită folosind doze mai mari de vitamina C şi a obţinut rezultate extraordinare.
Apoi, în anii ’70, ’80 şi ’90, dr. Robert Fulton Cathcart, chirurg ortoped din California, a folosit doze chiar mai mari de vitamina C, până la 200.000 de miligrame pe zi, pentru boli virale acute, foarte grave.
Cotidianul american New York Post a publicat un articol despre sistemul de sănătate Northwell din Long Island. Au peste 20 de spitale, fiind cel mai mare furnizor de servicii medicale din statul New York. Personalul lor medical raportat utilizarea de vitamina C pe cale intravenoasă, 1.500 mg pe zi, iar în cazurile mai severe până la 3.000 sau 6.000 mg pe zi, pentru pacienţii internaţi cu COVID-19.
Vitamina C şi beneficiile sale pentru organism
„Vitamina C este un antioxidant. Deci, merge după radicalii liberi. Cu toţii am auzit despre asta. Dacă testezi persoane cu pneumonie, gripă sau COVID-19, poţi măsura şi vedea că nivelul lor de vitamina C este scăzut. Deci, corpul o utilizează intens în această bătălie pentru a se recupera”, spune dr. Saul.
„Un alt lucru pe care îl face vitamina C este că întăreşte legătura dintre celulele corpului. Substanţa care cimentează toate celulele noastre este făcută din colagen. Este ceea ce îţi menţine articulaţiile şi pielea la un loc. Este ceea ce îţi menţine vasele de sânge intacte. Când nu aveţi suficientă vitamina C, organismul nu produce colagen. Ţesutul conjunctiv devine slab şi apare scorbutul. Pe vremuri, oriunde atingeai un marinar cu scorbut, apăreau instantaneu vânătăi, deoarece micile vase de sânge se rupeau în lipsa colagenului.”
Vitamina C permite, de asemenea, înmulţirea celulelor albe din sânge – „armata” corpului care combate invadatorii. Celulele albe din sânge necesită vitamina C pentru a funcţiona. Şi în doze suficient de mari, vitamina C este, de fapt, un antiviral.
În fiecare manual de nutriţie scris vreodată, vitamina C este menţionată ca esenţială pentru un sistem imunitar care funcţionează corect. Ei bine, dacă aveţi COVID-19, singurul lucru pe care îl doriţi mai mult decât orice este un sistem imunitar care funcţionează corect.
Se aşteaptă rezultate oficiale privind terapia cu doze mari de vitamina C
„Pneumoniile şi sindromul respirator acut sever duc la decesul multor pacienţi cu COVID-19. De asemenea, poţi face pneumonie de la o răceală care se agravează. Mi s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă. Am avut o răceală severă, nu am avut grijă de mine şi am făcut dublă pneumonie virală. Aşa că am decis să fac ceea ce a făcut dr. Cathcart – am luat 2.000 mg de vitamina C la fiecare şase minute în care eram treaz. Aveam febră mare şi tuşeam. În trei ore, temperatura mea a scăzut cu trei grade şi tusea mea s-a oprit. Aceasta este exact ceea ce Klenner şi Cathcart au raportat în documentele medicale.
Toate acestea duc la concluzia că putem vorbi de o terapie plauzibilă pentru COVID-19. Autorităţile le spun oamenilor că analizează această terapie, dar că nu există dovezi şi că nu vom avea rezultate până în noiembrie. Ei bine, nu putem aştepta până în noiembrie. Deci, vom merge la medicii care obţin rezultatele acum.
Medicii care utilizează vitamina C pentru COVID-19 în toată lumea fac ceea ce este mai bine pentru pacient. Şi acesta este Jurământul Hipocratic”, concluzionează dr. Saul.
Între timp, Administratia Federală a Medicamentelor din Statele Unite continuă avertismentele severe de a nu recomanda tratamente neautorizate. Cu toate acestea, spitalele din New York au raportat rezultate pozitive în tratarea cu vitamina C intravenos pacienţilor cu forme severe de boală.
Alte două studii, publicate în Intensive Care Journal au aratat că vitamina C reduce semnificativ simptomele şi îmbunătăţeşte starea pacienţilor ventilaţi mecanic, iar la sfârşitul lunii septembrie sunt aşteptate rezultatele finale ale unui studiu clinic care se realizează chiar în epicentrul pandemiei, Wuhan.
Preluat de la: csid.ro