BeFunky-collage-51-scaled.jpg
Prințul Philip, jurnalistul american Larry King, fostul secretar de stat al SUA Colin Powell, scriitoarea Joan Didion, actorul Cristopher Plummer din „Sunetul Muzicii și actrița din „Harry Potter ”Helen McCrory sunt printre celebritățile care ne-au părăsit în 2021.

Larry King, care a murit pe 23 ianuarie, la 87 de ani, după ce fusese internat și diagnosticat și cu Covid 19. De-a lungul carierei, Larry King a realizat peste 50 000 de interviuri. Din 1985 până în 2010, a fost imaginea CNN cu emisiunea sa Larry King Live. A lucrat aproape până în ultima clipă. Două dintre interviurile sale cel mai cnoscute au fost cu personalități politice. În 1992, miliardarul Ross Perot și-a anunțat candidatura prezidențială la emisiunea lui larry King, iar în 1993, o dezbatere între Al Gore și Perot a devenit cel mai urmărit segment al CNN până în 2015, transmite gandul.ro.

Spre deosebire de mulți intervievatori, King a avut o abordare directă, fără confruntare. Reputația sa de a pune întrebări ușoare și deschise l-a făcut atractiv pentru figuri importante care doreau să-și afirme poziția, evitând în același timp să fie contestați pe subiecte controversate. King a spus că atunci când își intervievează invitații, el nu le-a citit cărțile în avans, astfel încât să nu știe mai mult decât publicul său.

Prințul Philip, ducele de Edinburgh și soțul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani. Născut în familia regală a Greciei, el s-a căsătorit cu Elisabeta în 1947 și a dus o viață lungă în slujba coroanei.

După ce a fost educat în Franța, Germania și Regatul Unit, în 1939, la vârsta de 18 ani, Filip a intrat în Marina Regală britanică. Din iulie 1939, a început să corespondeze cu prințesa Elisabeta, care avea 13 ani, și pe care o întâlnise pentru prima dată în 1934. După război, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip permisiunea să se căsătorească cu Elisabeta. Înainte de anunțul oficial al logodnei lor în iulie 1947, el și-a abandonat titlurile grecești și daneze, a devenit un supus britanic naturalizat și a adoptat numele de familie al bunicilor materni, Mountbatten.

A fost patron, președinte sau membru a peste 780 de organizații și președinte al „The Duke of Edinburgh’s Award”, un program de auto-perfecționare pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. S-a retras din funcțiile sale regale la 2 august 2017, la 96 de ani, după ce a încheiat 22.219 misiuni solo din 1952. A fost cel mai în vârstă membru de sex masculin din istoria familiei regale britanice. Era cunoscut pentru remarcile sale ironice și considerat „a very quick wit”.

Actorul Christopher Plummer, cunoscut pentru rolul căpitanului Von Trapp și „Sunetul Muzicii”, unde a jucat alături de Julie Andrews, a murit pe 5 februarie 2021. A avut o carieră de peste 7 decenii în lumea filmului.

În 2010, Plummer a primit în sfârşit o nominalizare la Oscar pentru rolul lui Tolstoi în filmul „The Last Station” (2009). Primul său Oscar l-a obţinut anul următor, în 2011, cu „Beginners”, unde a jucat rolul unui pensionar devenit homosexual după moartea soţiei sale, fiind astfel, la 82 de ani, cel mai în vârstă actor care a câştigat un Oscar.

Colin Powell, fost secretar american de stat și prima persoană de culoare care a deținut această funcție, a murit și el în acest an, la 84 de ani. Șef al Statului Major în timpul administrației lui George Bush, el a condus armata americană în timpul Războiului din Golf (Kuweit și Irak, 1991). A fost distins cu cele mai înalte distincții militare americane: Legion of Merit, Bronze Star, Air Medal, Purple Heart, Ronald Reagan Freedom Award. În calitate de strateg militar, Powell a susținut o abordare a conflictelor militare care maximizează potențialul de succes și minimizează victimele. O componentă a acestei abordări este folosirea forței copleșitoare, pe care a aplicat-o la Operațiunea Furtuna în Deșert în 1991. Abordarea sa a fost numită Doctrina Powell.

Actrița Helen McCrory, cunoscută pentru rolul Narcissei Malfoy din filmele „Harry Potter” și „Peaky Blinders”, a murit de cancer pe 16 aprilie, la 52 de ani.

Rapperul DMX, cunoscut pentru muzica sa din 1990, a murit la 50 de ani, în urma unui infarct, provocat de o supradoză se pare. În 1999, a lansat cel mai bine vândut album al său And Then There Was X, care includea hit-ul „Party Up (Up in Here)”. A apărut în mai multe filme cum ar fi: Belly, Romeo Must Die, Exit Wounds, Cradle 2 the Grave și Last Hour.

Preluat de la: diez.md