morialtazi.jpg

Pasionaţii de aventură şi suspans au fost deseori şi fani ai poveştilor cu spioni. Fie că este vorba despre o producţie cinematografică sau despre un roman, când auzim cuvântul „spion” aproape că deja ştim că urmează o naraţiune ce ne va ţine cu sufletul la gură. De-a lungul timpului, autorii cărţilor ce aparţin acestui gen au avut şansa de a colabora cu diferiţi regizori pentru a transpune textul în imagini. Datorită stilului caracteristic plin de răsturnări de situație, ecranizările bazate pe romanele cu spioni au avut în general un mare succes la public.  

Ian Fleming

Cel mai şarmant spion, cunoscut în toate colţurile lumii, este fictivul personaj al scriitorului Ian FlemingJames Bond. Supranumit agentul 007, acesta este personajul principal dintr-o serie de 14 cărţi ale scriitorului. Atât eroul cât şi antagoniştii descrişi de către Fleming în cărţile sale au fost interpretaţi în filme într-un mod impecabil de staruri precum Sean Connery, Pierce Brosnan sau Daniel Craig. Datorită abilităţilor actoriceşti de excepţie ale acestora şi a imaginaţiei bogate a autorului, a fost realizată o serie de filme ce a devenit una dintre cele mai bune serii de acţiune ce înfăţişează luxurianta viaţă de noapte din cazinouri. Popularitatea personajului este una incredibilă, la ora actuală existând nenumărate benzi desenate, jocuri video şi nu mai puţin de 24 de filme cu faimosul agent britanic.

Caption: Agentul 007 poate fi considerat ca fiind imaginea clasică a spionajului din toate timpurile.

John le Carré

John le Carré este un alt autor cunoscut pentru lucrările sale ce aparţin acestui gen, cartea sa intitulată The Spy Who Came in from the Cold (1963) devenind un best-seller internaţional după lansare. Mai mult decât atât, ulterior aceasta a fost inclusă de către Time Magazine în topul celor mai bune 100 de romane. Ecranizarea poveştii scrise de John le Carré a avut loc la doi ani după lansarea cărții, a fost regizată de către Martin Ritt şi a purtat acelaşi nume ca și aceasta. Pelicula îl prezintă în prim plan pe actorul Richard Burton în rolul unui agent britanic cu misiunea de a se infiltra între soldaţii din Germania de Est şi de a răspândi informaţii false. Producţia cinematografică a fost un mare succes iar atât regizorul cât şi actorul din rolul principal au primit mai multe nominalizări la festivaluri de film şi au câștigat un număr total de zece premii în cadrul acestora.

O altă serie de filme de excepţie ce a fost inspirată din cărţi este cea care îl prezintă pe agentul CIA, Jason Bourne. Povestea spionului a fost creată de către autorul american Robert Ludlum, încă din anul 1980. Personajul imaginat de către acesta este într-o continuă căutare pentru a-şi afla adevărata identitate, un lucru greu de realizat, acesta suferind de amnezie. Mai mult decât atât, în căutarea sa intervin diferite obstacole reprezentate de către inamici pe care nu ştie cum i-a căpătat. Un număr total de cinci filme au fost realizate pe baza personajului, în patru dintre ele fiind interpretat de către Matt Damon. Chiar dacă seria nu poate fi comparată cu cea a lui Bond, aceasta a primit în general recenzii pozitive şi a fost remarcată pentru îmbinarea armonioasă dintre cascadorii şi imagini generate pe calculator.

Acestea au fost doar câteva titluri mari din lista producţiilor cinematografice cu spioni ce au avut drept inspiraţie imaginaţia unor autori desăvârşiţi. Chiar dacă în zilele noastre practicile spionilor sunt cam învechite, în prezent aproape totul fiind realizat fie prin intermediul internetului fie direct prin interceptarea telefonului, o privire în trecut poate aduce multe detalii în legătură cu această artă a colectării de informaţie. Dacă sunteţi fani ai genului thriller şi apreciaţi filmele care vă ţin cu sufletul la gură pe tot parcursul acţiunii, cu siguranţă merită să acordaţi o şansă filmelor și romanelor bazate pe spionaj.

Preluat de la: diez.md