Anul care urmeză e unul dens și ambițios pentru cele două genuri, care par să fi intrat într-o nouă fază de recalibrare. Pe de o parte, autori consacrați se aventurează în teritorii noi sau neașteptate – Christopher Nolan cu mitologia greacă, Maggie Gyllenhaal cu goticul feminist, Spielberg revene la obsesia OZN-urilor – și, pe de altă parte, studiouri care încearcă să salveze sau să reinventeze branduri uriașe, precum Star Wars sau Toy Story.
Lista de mai jos adună cele mai așteptate șapte filme SF & fantasy din 2026 nu pentru că ar fi garantat „capodopere”, ci pentru că fiecare spune ceva relevant despre direcția în care se îndreaptă cinemaul mainstream: între spectacol IMAX, parabolă politică și nevoia tot mai clară de povești care să însemne ceva dincolo de box office. Tocmai de aceea, am evitat câțiva „suspecți de serviciu” evidenți, precum Avengers: Doomsday, Supergirl, Spider-Man: Brand New Day și Dune: Part Three. Așadar, iată ce să ții minte să vezi la anu’.
Warner Bros.
Al doilea film regizat de Maggie Gyllenhaal e o schimbare radicală față de introspectivul The Lost Daughter și reintepretează personajul The Bride din romanul lui Mary Shelley. Acțiunea se întâmplă în anii Chicago-ul anilor ’30, iar Gyllenhaal încearcă o combinație îndrăzneață între horror gotic, musical, satiră socială și film noi. În rolul lui Frankenstein apare Christian Bale, pe care nu prea l-am mai văzut în ultima vreme, Annette Bening o interpretează pe doctorul Euphronius, în vreme ce în rolul miresei e Jessie Buckley, pe care o știi din I’m Thinking of Ending Things sau recentul Hamnet.
Din trailer, vibe-ul e de Bonnie & Clyde întâlnește Joker: Folie à Deux, iar în alte roluri mai apar Peter Sarsgaard, Penélope Cruz, cât și Jake Gyllenhaal (inevitabil, probabil). Gyllenhaal a mărturisit că a fost tentată să facă filmul după ce a văzut recent, pentru prima dată, filmul din 1935, iar personajul i s-a părut subestimat: „E o prezență puternică, fără îndoială, dar mi s-a părut că există o problemă de fond. Filmul se numește The Bride of Frankenstein, dar, de fapt, e tot despre Frankenstein. Așa că întrebarea firească a fost: cine e ea, de fapt?”.
Detalii pe iMDB | Premieră: 6 martie
Jonathan Olley / Amazon Content Services
Ryan Gosling se întoarce în spațiu în ecranizarea romanului fenomen scris de Andy Weir, reponsabil și cu The Martian. Regizat de duoul Phil Lord & Christopher Miller (vezi Into the Spider-Verse), filmul îl are în centrul atenției pe Ryland Grace, un profesor de științe și fost biolog molecular, care se trezește singur pe o navă spațială, fără amintiri clare despre cine e sau de ce se află acolo. Treptat, descoperă că e ultima speranță a omenirii: Soarele moare, iar o misiune sinucigașă ar putea salva planeta.
Precum romanul, filmul pare să mizeze pe știință explicată inteligent, pe inventivitate și pe relația neașteptată dintre Grace și o formă de viață extraterestră memorabilă, deci te poți aștepta la o combinație între, evident, The Martian și, probabil, Arrival. Înțeleg, de asemenea, că în trailer apare un spoiler destul de important, deci, dacă încă nu l-ai văzut, poate ar fi o idee bună să-l eviți.
Detalii pe iMDB | Premieră: 20 martie
Lucasfilm Ltd.
Dacă serialul a fost un succes, de ce Disney n-ar face și un film? Acțiunea are loc după prăbușirea Imperiului, într-o galaxie încă instabilă, în care foștii lideri imperiali s-au fragmentat în grupări periculoase, iar Noua Republică abia încearcă să apere idealurile pentru care Rebeliunea a luptat. În acest context instabil, autoritățile apelează, ai ghicit!, la Din Djarin (Pedro Pascal) și la tânărul său ucenic, Grogu.
Regizat de același Jon Favreau, arhitectul acestui colț de univers Star Wars încă de la început, filmul e ceva mai mult decât o extensie firească a serialului, e un test decisiv pentru direcția viitoare a francizei, având în vedere unele reacții negative după apariția trailerului. Ce-i drept, după al doilea sezon, care a avut un epilog suficient de puternic și satisfăcător, cei de la Disney au exploatat inutil duoul, mai întâi cu The Book of Boba Fett, apoi cu un al treilea sezon, ambele departe de coerența și prospețimea care făcuseră serialul relevant.
Detalii pe iMDB | Premieră: 22 mai
Niko Tavernise / Universal Studios
Noul film al lui Steven Spielberg rămâne deocamdată un mister bine păzit, dar premisele, atât cât se cunosc sau bănuiesc, sunt suficient de promițătoare, cât să stârnească anticipație serioasă. Ce e cert e faptul că e vorba despre o poveste originală cu OZN-uri, imaginată chiar de Spielberg și scrisă de colaboratorul său de cursă lungă, David Koepp (vezi Jurassic Park sau War of the Worlds). Titlul final a apărut abia recent, iar detaliile intrigii sunt ținute sub cheie.
Din puținele descrieri ale imaginilor prezentate în spatele ușilor închise, pentru o audiență super restrânsă, din ce am aflat dintr-un reportaj Variety, filmul pare să mizeze mai puțin pe spectacol SF clasic și mai mult pe paranoia și conspirație, urmăriri tensionate (în zone rurale, aparent) și personaje prinse într-un joc de-a șoarecele și pisica. Distribuția e impresionantă, cu Emily Blunt, Josh O’Connor, Colin Firth sau Colman Domingo, iar Firth pare să joace un antagonist cu aer de autoritate ocultă. Pentru un regizor care a definit imaginarul modern al întâlnirilor cu extratereștri, acest proiect ar putea fi o revenire binevenită, mai întunecată și mai conspirativă, la una dintre obsesiile sale din tinerețe.
Detalii pe iMDB | Premieră: 12 iunie
Disney / Pixar
Al cincilea film din una dintre cele mai cunoscute francize animate încearcă să readucă Pixar într-o formă relevantă, într-un moment deloc ușor pentru studio. Primul teaser introduce noua amenințare, rezumată dramatic: „The age of toys is over”. De data asta, adversarul nu e un copil capricios, ci tehnologia însăși, sub forma unei tablete inteligente, numite Lilypad, dublată de Greta Lee (din Past Lives). Așa că vei avea parte de un conflict clasic Pixar: jucăriile vechi versus lumea digitală. Sună și sper să fie funny.
Filmul e co-regizat de Andrew Stanton (vezi Finding Nemo sau Wall-E) și McKenna Harris, aflată la debut, iar tonul anunțat e „jucăuș, dar antagonic”. Vocile emblematice revin (Tom Hanks, Tim Allen, Joan Cusack) alături de Conan O’Brien și Ernie „ghostbuster” Hudson, care preia rolul Combat Carl. În contextul eșecurilor recente (vezi Lightyear și Elio), Toy Story 5 pare un test de supraviețuire pentru Pixar. Poate tocmai de aceea au mizat pe nostalgie.
Detalii pe iMDB | Premieră: 19 iunie
Christopher Nolan se întoarce cu o adaptare a epopeii clasice atribuite lui Homer, iar proiectul marchează prima incursiune a celebrului regizor în mitologia antică. Bineînțeles, toată treaba e gândită ca un blockbuster și e filmat integral cu camere IMAX, în același timp mizând pe locații reale și efecte practice, nu pe CGI excesiv. Matt Damon îl interpretează pe Odiseu, regele din Itaca care încearcă să se întoarcă acasă după Războiul Troian, într-o călătorie marcată de naufragii, monștri, zei ostili și pierderi succesive.
Distribuția e, în mod previzibil, una impresionantă: Anne Hathaway, Zendaya, Tom Holland, Lupita Nyong’o, Robert Pattinson și Charlize Theron, în roluri încă neconfirmate oficial. Scenariul îi aparține tot lui Nolan, ceea ce sugerează o structură narativă neconvențională și o interpretare modernă a mitului, posibil fragmentată temporal. Produs de Universal, The Odyssey va fi unul dintre cele mai costisitoare și ambițioase proiecte ale regizorului, dar și o încercare rară de a aduce literatura antică în cinemaul mainstream contemporan. Fingers crossed, ce să zic.
Detalii pe iMDB | Premieră: 17 iulie
Warner Bros.
David Robert Mitchell, cunoscut pentru It Follows și Under the Silver Lake, face un pas spre cinemaul „mare”, cu buget generos, produs pentru IMAX și o estetică declarată a anilor ’80, iar filmul se conturează drept una dintre cele mai neașteptate surprize SF ale anului următor. Premisa e simplă și eficientă: Ewan McGregor și Anne Hathaway interpretează rolurile unor părinți de suburbie din anii ’80, care observă schimbări ciudate în cartierul lor. După o furtună violentă, întreaga comunitate se trezește aruncată înapoi în era preistorică, înconjurată de dinozauri, iar primele impresii și bănuieli vorbesc despre un amestec între E.T. și Jurassic Park.
Pentru Mitchell, acest proiect ar putea reprezenta o schimbare majoră în cariera sa. Ultimul său film, Under the Silver Lake, a avut un parcurs dificil, marcat de multiple întârzieri, o lansare discretă în cinematografe și încasări modeste. Cu toate astea, filmul a câștigat un public cult, obsedat de misterele criptice chiar și după câțiva ani de la premieră. Mitchell se pregătește, de asemenea, să revină în lumea horror cu They Follow, continuarea excelentului It Follows, cu aceeași Maika Monroe în rolul principal. Așa că 2026 ar putea fi cel mai aglomerat an al său de până acum.
Detalii pe iMDB | Premieră: 14 august
Text de
Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9.
Preluat de la: mindcraftstories.ro

