Duminica viitoare, pe 25 mai, rezervă-ți timp pentru a merge la cel mai dulce eveniment din estul Europei. Festivalul „Mai dulce” revine cu cea de-a noua ediție și va întruni peste 25 de patiseri locali care își vor prezenta creațiile – fiecare cu povestea, rețeta și zâmbetul propriu.
De la babă neagră și cornulețe fragede, până la prăjituri elegante, cu creme fine și decoruri spectaculoase – Festivalul „Mai dulece” este locul unde tradiția se împletește cu inovația culinară, iar gusturile copilăriei stau alături de deserturile inspirate din patiseria europeană. Aflat la cea de-a noua ediție, evenimentul a crescut de la an la an odată cu comunitatea de artizani și patiseri.
Unele standuri îți vor aminti de gustul bunicii, altele te vor duce cu gândul la vitrinele cofetăriilor din Paris. Cert este că toate vor avea ceva în comun – dragostea pentru deserturi bine făcute. Festivalul nu este doar despre dulciuri. Cei mici vor avea parte de activități creative, ateliere și zone de joacă.
De asemenea, în paralel cu Festivalul „Mai Dulce, se va desfășura și Târgul Copiilor Cuminți – locul în care aceștia își pot vinde cărțile și jucăriile de care nu mai au nevoie, învățând primele lecții despre responsabilitate și bani. În plus, va reveni și concursul „Graiul meu mai dulce”, unde copiii vor ține discursuri despre valorile în care cred.
Așa cum tema ediției din acest an este „Carnaval”, organizatorii te îndemnă să vii costumat și mascat. Pe pagina de Instagram a festivalului găsești o serie de idei pentru măști ușor de făcut acasă. Evenimentul se va desfășura la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, situat pe strada Ghioceilor, numărul 1 din Chișinău. Activitățile vor începe la ora 11:00.
Biletele pentru festival pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora este de 100 de lei.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md