ADN-ul românilor nu prea a fost studiat în cercetări ample care să spună mai multe despre noi, dar şi despre strămoşii noştri. Una dintre cele mai ample studii făcute pe ADN-ul românilor a fost realizat de Autoritatea Naţională Română pentru Cercetări Ştiinţifice şi  Ministerul Spaniei pentru Ştiinţă şi Inovare. Împreună au realizat un studiu care a aflat ce afinităţi genetice există între ADN-ul populaţia României şi cea a Europei Centrale printr-o analiză a ADN-ului mitocondrial.

Studiul care a analizat ADN-ul mitocondrial al populaţiei provinciilor române a arătat că populaţia Transilvaniei era strâns legată de grupurile din Europa Centrală, în timp ce populaţia din Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea (Dobrogea) avea mai multe asemănări cu Grupuri balcanice, slave.

Cercetătorii spun că situaţia ar putea fi explicată prin prezenţa arcului carpatic, care a jucat un rol important în modelele de migraţie. De asemenea, au găsit semnale ale descendenţilor matern asiatici în toate provinciile istorice româneşti.

Cercetătorii au analizat 714 probe pentru a estima diversitatea genetică în fiecare din cele patru provincii româneşti. Studiul a relevat o distribuţie omogenă a majorităţii haplogrupurilor între provinciile române şi o asociere clară cu populaţiile europene. Un haplogroup este un grup genetic de oameni care împărtăşesc un strămoş comun.

Rezultatele studiului explicat de poziţia României, dar şi de istoria locurilor

Situată la o răscruce importantă între Asia şi Europa, România a cunoscut episoade de migraţie şi invazie continuă. Rutele precise ar fi putut fi modelate de topologia teritoriului şi au avut diverse tipuri de impact asupra structurii genetice a ADN-ului mitocondrial în provinciile istorice româneşti.
Studiul realizatAm studiat 714 români din toate provinciile istorice, Ţara Românească, Dobrogea, Moldova şi Transilvania, analizând regiunea de control a ADN-ului şi markeri de codificare pentru a cuprinde peisajul complet al grupurilor.

Studiul trece în revistă istoria teritoriului pe care se întinde România, plecând de la cele mai vechi fosile umane anatomice moderne din Europa atribuite la sfârşitul perioadei paleoliticului superior găsite în România în Peştera cu Oase.

Mişcarea populaţiei în timpul neoliticului şi al epocii bronzului a modelat variaţia genetică a populaţiei româneşti actuale, în special în timpul neoliticului mijlociu. În timpul epocii fierului, pe teritoriul definit de Bazinul Dunării şi Arcul carpatic, evidenţele arheologice şi sursele istorice au relevat prezenţa populaţiilor indo-europene apropiate de traci, care au ajuns probabil în timpul celui de-al doilea mileniu î.Hr., numiţi daci în Transilvania şi geţi în Ţara Românească , Dobrogea şi Basarabia.

Cucerirea parţială a Daciei de către romani (secolele I-II d.Hr.), cu excepţia regiunilor actuale ale Moldovei, Transilvania de nord-est şi a estului Ţării Româneşti, a fost urmată de o perioadă de colonizare de diferite grupuri din Imperiul Roman (italieni, iliri, Traci, greci, celţi, germani şi orientali sau nord-africani) care s-au stabilit mai ales în Transilvania.

Începând din secolul al VI-lea, slavii au pătruns intens pe teritoriul actual al României şi au fost în cele din urmă asimilaţi în populaţiile daco-româneşti, proto-române şi române până la sfârşitul secolului al XII-lea.

Teritoriul actual al României a fost împărţit în Evul Mediu (sec. XIV d.Hr.) în trei structuri politice diferite: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Dobrogea a fost, în cea mai mare parte a istoriei sale medievale, sub stăpânirea otomană. În următoarele câteva secole, provinciile istorice ale României au fost continuu sub suzeranitatea Imperiilor Bizantine, Austro-Ungare, Habsburgice, Otomane şi Ruse. Cu toate acestea, aceste imperii nu au avut niciun impact demografic major, cu excepţia Transilvaniei, care a suferit o colonizare masivă de către Székelys, saşi şi maghiari sub dominaţia Regatului Ungariei între secolele X şi XIII.

Provinciile istorice au evoluat mai mult sau mai puţin separat timp de peste 500 de ani sub diferite influenţe politice şi religioase, până la unificarea într-o singură ţară numită oficial România în secoul al XIX-lea.

Alte studii ce au studiat ADN-ul românilor

În prezent, puţine studii au evaluat compoziţia genetică a populaţiilor româneşti pe baza grupurilor de ADN mitocondrial. Variaţia acestuia în populaţiile româneşti a fost analizată în principal în studiile multinaţionale caracterizate printr-un număr relativ redus de eşantioane colectate pe întreg teritoriul românesc pentru a cuprinde peisajul complet. Studii anterioare au relevat faptul că populaţiile româneşti prezintă similaritate genetică cu alte populaţii europene europene, în timp ce un alt studiu a indicat o posibilă segregare în cadrul populaţiilor din Orientul Mijlociu. Variaţia ADN-ului mitocondrial în România a fost examinată într-un studiu recent, dar dimensiunea eşantionului a fost mică, în special pentru regiunile Dobrogea şi Transilvania, iar o comparaţie detaliată a regiunilor istorice nu a fost efectuată. Alte studii s-au concentrat pe diversitatea ADN-ului mitocndrial a diferitelor grupuri minoritare, cum ar fi populaţiile aromâne, maghiare şi rome.

Liniile materne ai populaţiilor din Peninsula Balcanică prezintă uniformitate genetică, cu caracteristici specifice regiunii. Este de remarcat faptul că asemănarea dintre populaţiile din Balcanii de Vest urmează un model de vecini cel mai apropiat, în concordanţă cu distribuţia geografică.

“Pentru a aborda deficitul de informaţii şi pentru a îmbunătăţi înţelegerea noastră asupra variaţiei ADN-ului mitocondrial în contextul populaţiilor din Europa şi Orientul Mijlociu, am analizat 714 români aparţinând celor patru provincii istorice. Ne-am propus să dezvăluim diferenţele genetice specifice între populaţiile din provinciile istorice care ar putea experimenta combinaţii demografice ca urmare a migraţiilor trecute, a amestecurilor locale şi a evenimentelor de colonizare din trecutul lor”, au declarant cercetătorii din cadrul studiului.

Concluzii ale studiului

În analiza noastrăa AND-ului mitocondrial, am observat o distribuţie uniformă a majorităţii haplogrupurilor între provinciile româneşti cu populaţiile din provinciile Ţării Româneşti, Moldovei şi Dobrogea au avut tendinţa de a se grupa în cadrul populaţiei slave, pe baza împrăştierii scalării multidimensionale, în timp ce Transilvania era mai strâns legată la populaţiile din Europa Centrală. Am confirmat fluxul genic din sud-vestul Asiei pe baza valorilor F ST ale populaţiei în perechi strict în cazul Dobrogei, iar acest rezultat ar putea fi explicat cu uşurinţă prin influenţa asiatică mai mare în această zonă de-a lungul istoriei.

Descoperirile noastre care sugerează o afinitate mai strânsă a Transilvaniei faţă de Europa centrală sunt susţinute de clinele de frecvenţă ale haplogrupurilor observate pentru mai multe linii materne europene şi asiatice şi ar putea fi atribuite diferitelor rute migratorii modelate de arcul carpatic.

Datele ADN mitocondriale din acest studiu şi analiza diferenţierii dintre regiunile istorice reprezintă o extensie considerabilă a cunoştinţelor noastre despre diversitatea mitocondrială din România.