pixel.png

 

Persoanele vârstnice infectate cu noul coronavirus ar putea prezenta şi simptome atipice, care nu sunt în mod normal asociate COVID-19, ceea ce poate întârzia instituirea unui tratament, avertizează medicii.

De regulă, COVID-19 este caracterizată de trei simptome – febră, tuse seacă persistentă şi dificultăţi respiratorii.

<!–

Formul de quiz

–>

Studiile au arătat însă că numeroşi pacienţi infectaţi pot avea şi alte manifestări, precum pierderea mirosului şi a gustului, durerile musculare sau diaree, acestea fiind prezente cu precădere la persoanele tinere.

În cazul vârstnicilor, cea mai afectată categorie şi cu riscul cel mai crescut de complicaţii, nu erau cunoscute până acum alte simptome în afară de cele clasice.

Însă noi cercetări scot la iveală descoperiri interesante, şi anume că simptomele timpurii ale infecţiei cu SARS-CoV-2 la vârstnici pot trece neobservate sau pot fi puse pe seama altor afecţiuni ori obiceiuri. 

Medicii au descoperit că persoanele vârstnice infectate se poartă neobişnuit, nu sunt în apele lor, pot fi mai somnolente decât de obicei, nu mai au poftă de mâncare şi devin apatice sau confuze, pierzându-şi deseori simţul orientării.

De asemenea, pot apărea şi manifestări precum tensiunea scăzură, senzaşia de greaţă, vărsăturile, durerile abdominale, ameţeala nejustificată, halucinaţiile, slăbiciunea musculară, căderile şi afazia.

Astfel de simptome pot fi puse şi pe seama bolilor asociate vârstei înaintate, însă specialiştii cred că acestea apar din cauza modului în care reacţionează sistemul imun al vârstnicilor la infecţie şi afecţiunile preexistente.

Cu alte cuvinte, manifestările neobişnuite atribuite de obicei afecţiunilor cronice pot masca sau interfera cu semnele unei infecţii, aşa cum este şi cazul noului coronavirus.

Recunoaşterea la timp a semnelor ce pot indica infecţia cu SARS-CoV-2 este extrem de importantă, mai ales la persoanele în etate, deoarece starea lor de sănătate se poate deteriora rapid în lipsa unui tratament şi, mai mult decât atât, nefiind conştiente de prezenţa infecţiei în corp, aceste persoane pot transmite mai departe virusul.

Preluat de la: csid.ro